Mihai Daraban face apel la solidaritatea agenților economici: "Implicați-vă! Veniți alături de camerele de comerț!" (I)

1319
1
Mihai Daraban face apel la solidaritatea agenților economici:

Articole de la același autor

„Doamna Ruxandra Serescu este noul director general al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța. Dânsa lucrează de mult timp în cadrul instituției. A fost implicată în arbitrajul comercial, în problemele juridice și provine dintr-o familie legată de portul Constanța, de fosta flotă maritimă comercială a României.” Cu această prezentare și-a început Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României și al CCINA, conferința de presă organizată vineri, 11 martie 2022.

Fostul director general, Ion Dănuț Jugănaru, va lucra, de acum înainte, alături de Mihai Daraban, în București, în calitate de consilier pe probleme de legislație economică. „Trăim într-o vreme în care trebuie să adunăm din toată țara inițiativele și să încercăm să le prezentăm decidentului politic, iar domnul Jugănaru este foarte priceput în redactarea actelor normative. Mai mult, dânsul are o expertiză foarte bună în domeniul turismului. Am reînceput târgurile de turism la nivel național și sperăm ca acest domeniu de activitate să ajungă la o pondere de două cifre în produsul intern brut al României. La ora actuală, ponderea industriei HoReCa se situează la circa 5% din PIB. N-aș vrea să dau cifre de pe litoral, unde situația este mult mai tragică din punct de vedere al ponderii în PIB. Acestea au fost motivațiile schimbării”, a explicat Mihai Daraban.

O deschidere mai mare spre mediul de afaceri

Luând cuvântul în fața ziariștilor prezenți, Ruxandra Serescu a declarat că are o experiență de 18 ani în cadrul CCINA și deține, în continuare, funcția de vicepreședinte al Curții de Arbitraj, având expertiză în domeniul juridic și maritim.

„Numirea în funcția de director general al CCINA este o provocare pentru mine, pentru că preluarea acestui mandat vine după doi ani de pandemie, care a afectat instituția camerală și mediul de afaceri pe care îl reprezentăm. Acum, avem și o situație conflictuală la graniță care afectează situația agenților economici. De altfel, am informat mediul de afaceri în privința situațiilor de forță majoră. Sunt afectate contractele de transport. Ceea ce prevăzusem urmează să se întâmple în domeniul exportului de cereale și de import. Eu privesc viitorul cu optimism și vom avea o cu totul altă abordare. Doresc să îi creez o altă imagine Camerei de Comerț, mai prietenoasă și mai deschisă față de mediul de afaceri. Vom prelua problemele firmelor și vom încerca să le soluționăm în limita prerogativelor pe care le avem prin lege”, a afirmat noul director general al CCINA.

Sistemul cameral – o șansă pentru mediul de afaceri

Prin intermediul presei, Mihai Daraban le reamintește agenților economici că ei sunt cei care trebuie să le semnaleze camerelor de comerț problemele cu care se confruntă, dacă vor ca mesajul lor să ajungă la cei mai înalți decidenți. Dar din păcate, mediul de afaceri profită prea puțin de posibilitățile oferite de sistemul cameral.

„Facem apel către agenții economici să abordeze cu mult curaj toate problemele. Chiar în această sală am avut o întâlnire cu domnul primar și cu agenții economici afectați de proiectul investițiilor de pe bulevardul Lăpușneanu. Le-am asigurat șansa de a se adresa direct primarului Constanței, să vorbească despre cum îi afectează acest proiect, despre lipsa locurilor de parcare. Noi suntem entitatea care creează aceste contacte, dar trebuie să vină alături de noi și agentul economic. Din cei 50 de agenți economici cărora le-am trimis invitația să vină la întâlnirea cu domnul primar, au fost prezenți doar opt. Altfel, când discuți cu ei la o cafea, se plâng de ceea ce li se întâmplă. Mai trebuie să existe și o implicare din partea lor. Trebuie să vină alături de noi, să ridice problemele pe care le au!”, a spus Mihai Daraban.

IMM-urile – principalii beneficiari ai serviciilor

Făcând un tablou al economiei naționale, președintele CCIR a explicat că aceasta este foarte polarizată. La data de 1 septembrie 2021, cei 768.367 de agenți economici care au depus bilanțul la Fisc aveau o cifră de afaceri totală de 329 mii de miliarde de euro. Dintre aceștia, 3.845 de societăți, reprezentând 0,5% din total, au realizat o cifră de afaceri de 209 mii de miliarde de euro, respectiv 62% din total.

„Camera de Comerț din Constanța are 610 membri din totalul de 27.000 de firme constănțene, care au depus bilanțul financiar-contabil și care realizează 60% din cifra de afaceri a județului. Cei mai importanți jucători economici din județ sunt membri al CCINA. Situația este similară în toate camerele de comerț județene. Paradoxal, CCINA asigură numeroase servicii IMM-urilor, întrucât marile companii, care dețin servicii specializate, nu au nevoie de expertiza instituției camerale decât dacă vor să ajungă în zone ale globului în care sistemul cameral are relații” – a declarat Daraban.

România - o economie de subcontractori

Economia țării noastre a ajuns o economie de subcontractori, afirmă președintele CCIR. „Nu mai este lohn-ul de acum 15 ani, care se numea Versace. Lohn-ul de acum se numește cutie de viteză, chiulasă, arbore cotit, cablaj și așa mai departe. În industria auto din România, companiile Dacia și Ford au angajați, împreună, 20.000 de oameni în mod direct. Dar în industria auto, activează indirect 208.000 de lucrători care creează subansamble pentru multe alte brand-uri decât cele două. Am ajuns ca atunci când avem o balanță comercială foarte mică între două țări să le spunem: «Măi, fraților, balanța este mult mai mare de fapt, dar noi avem foarte multe componente pe care voi le aveți incluse în niște produse, care apar, spre exemplu, în balanța comercială dintre Peru și Germania.» Le-am spus în Peru: «Vedeți Mercedesul acela de pe stradă? Cutia de viteze este făcută în România, în întregime; cablajele sunt făcute la Romcab, dar Mercedesul apare în balanța comercială cu Germania, nu cu România». La rândul său, Compania Comelf din Bistrița fabrică jumătate dintr-un generator de la General Electric. Exemplele pot continua. Atunci când ne spune Europa că suntem pe ultimul loc la cercetare-inovare în UE, ar trebui să ne pună pe gânduri și să vedem ce înseamnă aceasta în realitate. Înseamnă că un brand autohton cu valoare mare de export românesc nu prea avem. Dacă te duci la cifrele de export oficiale, vezi că avem 23.260 de exportatori în România. Dar primii o sută dintre ei realizează 51% din exportul total.”

L-am întrebat pe Mihai Daraban: Ce ar trebui făcut pentru a schimba situația existentă?

„Avem nevoie de o nouă lege a sistemului cameral – a răspuns președintele CCIR. Să vă dau un exemplu: toți atașații comerciali ai Austriei, de pe această planetă, sunt angajații Camerei de Comerț ai Austriei. Diplomația economică trebuie lăsată în mâini private. Nu poate să vină un funcționar de la stat să-mi spună mie, agent economic, cum să fac afaceri în Arabia Saudită, când el are diplomă în silvicultură, iar Arabia Saudită nu are treabă cu acest domeniu.”

(Va urma)



Comentează știrea

Stimate Domnule Mihai Daraban :
12 martie 2022
Bosorogul-dinozaur Ion Mocanu

va rugam foarte mult , sa ii dați cu flitul odată , lui bosorogul ala habarnist si dinozaur-incompetent , Ion Mocanu , de la Camera de Comerț si Industrie Galați . Nu face nimic si in plus si-a angajat toata familia la stat.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3047 secunde