Mihai Daraban: „Ne dorim ca investitorii din Kazahstan să profite de poziţionarea României la Marea Neagră”

243
Mihai Daraban: „Ne dorim ca investitorii din Kazahstan să profite de poziţionarea României la Marea Neagră” - 1-1694429931.jpg
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), constănţeanul Mihai Daraban, a primit vizita E.S. Yerlik Ali, ambasadorul desemnat al Republicii Kazahstan în România, în scopul susţinerii unui dialog pe tema dinamizării colaborării economice bilaterale.

„CCIR apreciază în mod deosebit rolul şi implicarea Republicii Kazahstan în investiţiile semnificative din domeniul petrolier şi petrochimic, aceasta reprezentând activitatea de bază în România, activitate care a determinat dezvoltarea pe orizontală şi a altor sectoare economice.

Ambasada Republicii Kazahstan are un rol foarte important în dialogul cu CCIR pentru identificarea oportunităţilor reale de dezvoltare a acestei dimensiuni economice. Nu întâmplător, balanţa schimburilor comerciale este net în favoarea Republicii Kazahstan, cu un excedent, la sfârşitul lui 2022, de peste 500 de milioane de euro, acest lucru datorându-se importului masiv de produse petroliere.

În ceea ce priveşte valoarea totală a schimburilor comerciale între cele două state, aceasta se află pe un trend ascendent de mulţi ani, atingând la sfârşitul anului trecut valoarea de 3,27 miliarde de euro. Ne dorim ca investitorii din Kazahstan să profite de poziţionarea României la Marea Neagră, care oferă un acces mai facil în ceea ce priveşte transportul mărfurilor către Europa”, a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban.

De partea cealaltă, înaltul oficial kazah a precizat că ţara sa este interesată de investiţii în România, în domenii precum transporturi, agricultură sau IT&C.

„Am solicitat această întâlnire cu conducerea CCIR pentru a reuşi să demarăm cât mai repede proiecte investiţionale comune, în care să fie implicaţi antreprenorii din România şi Kazahstan şi care să contribuie astfel la creşterea schimburilor comerciale bilaterale.

În acest context, vice-premierul şi ministrul Afacerilor de externe al Republicii Kazahstan, Murat Nurtley, va efectua, în zilele de 14 şi 15 noiembrie, o vizită de lucru în România. Cu sprijinul CCIR, el va avea o serie de întâlniri cu oamenii de afaceri din România, reprezentanţi ai unor companii din domenii economice cu potenţial în plan bilateral. În afară de industria petrolului şi a gazelor, guvernul nostru şi-a exprimat intenţia de a dezvolta şi alte ramuri economice în România, cum ar fi: IT&C, economia verde, transporturi şi agricultură”, a declarat ambasadorul Yerlik Ali. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.369 secunde