CCINA Constanţa şi Portul Constanţa - prin dialog şi sprijin reciproc, viitorul se construieşte astăzi

387
Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa este o organizaţie autonomă, cu personalitate juridică, neguvernamentală, de utilitate publică, apolitică, fără scop patrimonial, non profit, creată pentru a reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor săi şi ale comunităţii de afaceri, în raport cu autoritățile publice şi cu organismele din ţară şi din străinătate.

În calitatea sa de reprezentant al mediului de business, CCINA este unul dintre cele mai importante foruri de susţinere şi de promovare a oamenilor de afaceri din judeţul Constanţa şi, de reţinut, Camera din Constanţa este singura din România care are printre domeniile economice reprezentate şi cel denumit „Navigaţie”, reunind astfel operatorii portuari şi agenţii economici cu activităţi conexe.

Important de subliniat este şi faptul că cei mai importanţi jucători economici din judeţ, membri ai CCINA, aflaţi pe primele locuri în clasamentul judeţean conform metodologiei stabilite la nivel naţional, se regăsesc şi pe primele locuri la nivel naţional.

Constanţa Maritime Business Event

Începând cu anul 2022, CCINA Constanţa a organizat o manifestare dedicată mediului portuar, activităţii, problematicii, necesităţii de dialog şi (re)stabilire a conexiunilor necesare în păstrarea parteneriatelor şi dezvoltarea de noi oportunităţi.

Succesul primei ediţii, derulate anul trecut, a demonstrat că organizarea „Constanţa Maritime Business Event” a constituit platforma ideală de întâlnire anuală pentru cei mai importanţi protagonişti ai Portului Constanţa. 




Anul acesta, în iunie 2023, s-a desfăşurat a doua ediţie a manifestării „Constanţa Maritime Business Event”, care a reunit aproape 300 de persoane, cu expertiză în domeniu, cu putere decizională şi cu autoritate oficială.

Evenimentul a reunit cei mai mari operatori portuari, protagonişti economici a căror activitate trasează dinamica Portului Constanţa. Într-un ambient elegant, cordial şi relaxat, CCINA Constanţa a deschis punţi de comunicare directă între vectorii economici care evoluează în acelaşi domeniu, urmărind aceleaşi politici economice de ţară şi care sunt interconectaţi în evoluţia economică portuară la nivel agregat, precum: companii şi operatori portuari, furnizori de servicii portuare și de agenturare, operatori responsabili de inspecţia navelor, transportatori, companii de remorcaj, forţe bancare şi lista poate continua.

Protagoniştii manifestării au vorbit liber, plecând de la relevanţa momentului istoric, în context economic şi în context politic european, alături de preşedintele CCIR şi CCINA, Mihai Daraban, şi de directorul general al CCINA Constanţa, Ruxandra Serescu, fiind prezenţi reprezentanţii autorităţilor, precum prefectul judeţului Constanţa sau primarul municipiului Constanţa.

CCINA a organizat Cursul „Agent de navă”

În contextul promovării domeniului Navigaţie, CCINA Constanţa a derulat multiple acţiuni, atât de informare, cât şi de conformare cu legislaţia relevantă în domeniul maritim în vigoare, dar totodată s-a implicat şi în formarea profesională din domeniu, autorizând şi organizând deja două serii pentru Cursul de specializare „Agent de navă”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3728 secunde