La începutul lunii martie

Ministrul Economiei vine la Constanța

131
Ministrul Economiei vine la Constanța - ministruleconomiei-1424709706.jpg

Articole de la același autor

Mihai Tudose, ministrul Economiei, Comerțului și Turismului, se va întâlni cu oamenii de afaceri din Constanța, la începutul lunii viitoare. Reuniunea este organizată, la solicitarea ministrului, de către Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, a declarat Dănuț Jugănaru, președintele executiv al instituției.

Patronii și managerii constănțeni vor avea prilejul să-i prezinte ministrului problemele cu care se confruntă, observațiile și propunerile lor privind proiectul de modificare a Codului fiscal.

În prezent (în perioada 23 - 24 februarie 2015, ministrul Economiei participă la cea de a V-a sesiune a Comisiei mixte interguvernamentale româno-turkmenă, de la Ashgabat (Turkmenistan) și la Forumul de afaceri romano-turkmen organizat cu această ocazie. Președinții comisiei mixte sunt ministrul român al Economiei și ministrul Finanțelor din Turkmenistan, Dovletgeldi Sadiykov.

La reuniune participă și o delegație de oameni de afaceri reprezentând 16 companii românești din industria de petrol și gaze, construcții industriale, farmaceutică și din alte domenii, al căror profil de activitate le recomandă a fi prezente pe piața turkmenă.

La data de 31 decembrie 2014, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Turkmenistanul a fost de 43,45 milioane dolari, din care exportul a fost de 21,59 milioane dolari și importul de 21,86 milioane dolari, soldul fiind de 0,27 milioane dolari în favoarea României. În 2014 comparativ cu 2013, volumul schimburilor totale a crescut cu 134.94%, din care exportul cu 45,84%, iar importul cu 492,23%. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4429 secunde