Mircea Burlacu, acuzat că ar fi cerut unor sindicate portuare să susțină USL în campanie

685
Mircea Burlacu, acuzat că ar fi cerut unor sindicate portuare să susțină USL în campanie - mirceaburlacu1-1358876275.jpg
Scandalul din cadrul Federației Naționale a Sindicatelor Portuare face să iasă la lumină aspecte interesante ale activității sindicale din portul Constganța. 

Iulian Martinaș, liderul Sindicatului Lucrătorilor Portuari din "Romtrans", a declarat următoarele: "Domnul Mircea Burlacu (secretarul general al FNSP - n.n.) m-a sunat ca organizația mea de la "Romtrans" să meargă să susțină USL-ul, la mitingul din Piața Farului. Era în campania electorală. Păi ce să caut eu, sindicat, să fac politică? N-am ce căuta acolo. N-am dat curs solicitării. Aveți cuvântul meu de onoare!"

Cotidianul "Cuget Liber" i-a solicitat lui Mircea Burlacu un punct de vedere referitor la episodul electoral relatat de colegul de federație. "Nu este adevărat și refuz să mai răspund pe viitor la declarațiile pe care le fac alții" - a afirmat secretarul general al FNSP.

De-a lungul anilor, numeroși lideri și organizații de sindicat s-au implicat în politică. Faptul că o fac nu este nici ilegal, nici imoral. Singura problemă este ca totul să fie transparent. Membrii de sindicat sunt cei care trebuie să decidă dacă organizația lor susține un partid sau altul, dacă un program politic răspunde sau nu nevoilor lor. Sindicaliștii nu trebuie să se lase manipulați, transformați în masa de manevră a unor lideri care au legături oculte cu partidele politice. 

În cazul de față, fiind vorba de cuvântul unei persoane față de cel al alteia, este greu de spus care este adevărul. Problema ar trebui clarificată în cadrul organismelor de conducere ale FNSP.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 23 Ianuarie 2013
Stire din Economie : "Război" sindical în portul Constanța
Vineri, 18 Ianuarie 2013
Stire din Politică-Administrație : "Îmi doresc ca USL să nu se spargă"
Pagina a fost generata in 0.2797 secunde