Nu distrugeți industria navală națională! Apelul disperat al ANCONAV către guvernanții români

1557
2

Articole de la același autor

Industria navală românească este în pericol de moarte. Ordonanța de Urgență nr. 119, recent aprobată de Guvernul Ciucă, a dat o grea lovitură șantierelor navale și tuturor marilor companii din industria națională, eliminându-le din rândul consumatorilor care beneficiază de plafonarea prețului la curentul electric și gazele naturale consumate.

Lăsate la mâna furnizorilor de utilități – care măresc discreționar prețurile, speculând din plin situația politică internațională –, șantierele navale românești se tem că, din cauza creșterii exagerate a cheltuielilor de producție, nu vor mai fi competitive și vor fi obligate să își închidă porțile.

9.500 de locuri de muncă sunt în pericol

În dimineața zilei de 7 septembrie 2022, Asociația Constructorilor Navali din România (ANCONAV) le-a transmis o scrisoare premierului Nicolae Ionel Ciucă, ministrului Energiei, Virgil Daniel Popescu, și ministrului Economiei, Florin Marian Spătaru, în care se arată că măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale, în perioada 1 septembrie 2022 - 31 august 2023, așa cu sunt prevăzute în OUG nr. 119/2022, afectează grav șantierele de construcții navale, dar și agenții economici mari din industria orizontală aferentă.

„În urma unei analize economice realizate de ANCONAV, dorim să atragem atenția asupra pericolelor la care este expusă această ramură a industriei cu tradiție de peste 100 de ani în România, ca urmare a deciziilor guvernamentale recente din domeniul energiei. Vă informăm de asemenea că membrii ANCONAV (respectiv opt șantiere navale și alte 42 de firme din industria orizontală) realizează circa 2,9% din PIB- ul României. Astfel, în urma modificării art. 1, alin. (1) din OUG nr. 27/2022 prin OUG nr. 119/2022, agenții economici mari au fost eliminați din categoria clienților finali ce pot beneficia de plata unui preț final plafonat de către furnizorul de energie electrică. Ca urmare, agenții economici vor fi nevoiți să suporte prețul total al energiei electrice facturat de furnizor, fără a putea beneficia de măsurile active de protecție promise de Guvernul României. Concret, efectele negative pentru sectorul construcțiilor navale în urma aplicării OUG 119/2022 sunt următoarele:

- reducerea cu circa 25% a gradului de competitivitate al produselor românești destinate în exclusivitate exportului, deoarece ponderea energiei electrice în fabricarea acestor produse este între 14% și 18%, în funcție de complexitatea lor;

- reducerea drastică a numărului lucrătorilor, cu cel puțin 9.500 de locuri de muncă, și apariția riscului de faliment la unele șantiere navale și agenți economici din industria orizontală;

- scăderea fluxurilor de numerar în valuta produsă prin activitatea de export a navelor construite și reparate în România, cu efecte asupra: blocării investițiilor în derulare, plății furnizorilor și onorării contractelor la extern existente”, se spune în scrisoare.

În final, ANCONAV solicită modificarea OUG 119/2022, în sensul aplicării plafonului de maximum 1 leu pe kWh, cu TVA inclus, și pentru consumul integral al agenților economici din industria națională.

Competiție dură pe piața construcțiilor navale

Stimați cititori, astăzi, industria construcțiilor de nave din țara noastră asigură aproximativ 20.000 de locuri de muncă, iar cifra de afaceri realizată de șantierele navale reprezintă 1% din produsul intern brut. Cu cele nouă șantiere navale în funcțiune, România se situează printre primele cinci țări europene producătoare de nave.

Înainte de 1990, Europa deținea o cotă de peste 12% din piața mondială. Acum mai deține doar 5,7%. Coreea de Sud, China și Japonia ocupă primele trei locuri în ceea ce privește portofoliul de comenzi, tehnica și numărul de personal.

Prețurile construcțiilor de nave noi s-au diminuat, competiția fiind dominată de șantierele navale din China și Coreea de Sud, care primesc subvenții de stat. În schimb, Uniunea Europeană s-a mulțumit să privească cum cota de piață a industriei sale navale se subțiază văzând cu ochii, cum dispar tot mai multe locuri de muncă din acest sector. Interzicerea subvențiilor europene și de stat către propriile șantiere navale a făcut, în realitate, jocul industriei navale din Extremul Orient.



Șantierele navale românești, lovite sistematic


În prezent, Europa excelează prin nave de transport de pasageri (șantierele navale din Italia, Olanda și Germania), nave pentru segmente de piață mai mici, cum sunt tancurile chimice (Șantierul Naval Constanța), remorchere și nave de mici dimensiuni (la Vard Tulcea, Damen Galați și Damen Shipyard Mangalia).

În timpul crizei economice din anii 2009 – 2013, care s-a prelungit în shipping-ul internațional până în 2017, șantierele navale românești au pierdut peste 8.500 de lucrători, personal foarte bine calificat – muncitori, ingineri și tehnicieni, care au fost nevoiți să plece în străinătate, marea lor majoritate în Europa, dar și în SUA.

Guvernanții români au ignorat sistematic nevoile și necazurile industriei navale naționale. Propunerile înaintate de ANCONAV nu au fost incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență. Mai mult, prin acordarea de facilități fiscale aferente muncii doar lucrătorilor din construcțiile civile, agricultură și industria alimentară, a fost favorizată migrația forței de muncă din șantierele navale spre aceste sectoare de activitate, cu condiții salariale mai avantajoase.


Industria navală va avea soarta flotei naționale?

Stimați cititori, având în vedere indiferența cu care guvernanții români tratează industria navală, am ajuns să mă tem că, în foarte scurt timp, aceasta va avea soarta flotei comerciale și a flotei de pescuit oceanic, care au fost distruse în intervalul 1990 – 2005.

Guvernele României din ultimii 32 de ani au demonstrat că nu le pasă nici cât negru sub unghie de soarta industriei românești. Proiectele de „reindustrializare” a țării, anunțate cu surle și trâmbițe, s-au dovedit a fi baliverne politice, praf în ochii electoratului.



Comentează știrea

Constantin
9 septembrie 2022
Erorile neamului vanzator

Nu uitați de "Da-rama-men" Mangalia, Galati etc !!!

Navalist feroce..
10 septembrie 2022
Industria navala falimentara...

Pai si pe papagalul ala de Florin Spătaru , inginer navalist habarnist , șef la ANCONAV , ministrul economiei ,l-ați sunat ??. El ce zice ???. Este adevărat ce spuneți in articol....dar sunt multe lucruri care mai depind si de noi !. Când la conducerea șantierului din Constanta , ajung niște fierari-potcovari , incapabili de modernizarea șantierului , si de atragerea de construcții noi , ...ce rezultate poți sa ai ?!. De aceea nu s-a început încă construcția corvetelor , pentru ca francezii au văzut cat de înapoiat este acel șantier. Iar când doua șantiere navale Galați si Mangalia le dai unei firme-boutique de familie (Damen) , care își vede doar de interesul propriu...ce rezultate poți sa ai ?!?. Cam asta este situația dureroasa.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3494 secunde