Piața spațiilor comerciale și de birouri din Constanța stă pe loc

528
Piața spațiilor comerciale și de birouri din Constanța stă pe loc - spatiucomercialbirouri6-1347196541.jpg
Cel puțin în ultimul an a fost vizibilă în Constanța o continuă dinamică în ceea ce privește schimbarea destinației spațiilor de birouri, dar și a celor comerciale (multe putându-se plia, ca și destinație, pe nevoile din piață). Tot soiul de magazine, dar și sedii de firmă, au apărut și dispărut peste noapte. Acest lucru nu prea a influențat însă și prețul, cel puțin per ansam-blu. Un raport recent privind piața imobiliară, realizat de compania de evaluare Darian, relevă faptul că în acest an prețurile de închiriere din Constanța, pe acest segment, au stagnat. Chiriile pentru spațiile de birouri din clasa A (cel mai bine cotate) s-au situat în primele șase luni ale acestui an între 9 și 13 euro pe metrul pătrat/lună, menținându-se practic la același nivel cu cele din semestrul doi al anului trecut. 


Din fericire pentru cei care inten-ționează să închirieze un spațiu, fie el cu destinație comercială ori pentru birouri, oferta este una destul de generoasă chiar și în zonele în care se înghesuie majoritatea re-prezentanților firmelor, companiilor, adică în centrul Constanței, în zona Casei de Cultură și pe bulevardele principale. "Piața spațiilor de birouri din orașul Constanța se concentrează în special pe Bulevardul Mamaia și în zona centrală a orașu-lui, oferta menținându-se neschim-bată față de semestrul 2 din 2011", spune Bogdan Vicol, expert eva-luator.

De exemplu, un spațiu comercial cu o suprafață de 300 de metri pătrați, din zona Casa de Cultură, amenajat, compartimentat în spații de câte 60 de metri pătrați, poate fi închiriat cu 7 euro/metru pătrat.

Pe de altă parte, cei care au ne-voie de un spațiu mult mai generos pot opta pentru varianta unei vile de aproape 650 de metri pătrați, situată în imediata vecinătate a Muzeului de Artă, în Peninsulă. Are două etaje și mansardă și dispune de o sumedenie de facilități. Aceasta ar scoate însă din buzunarul chiriașului nu mai puțin de 7.500 de euro lunar.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6539 secunde