Porturile Mării Negre înăspresc regimul inspecțiilor pentru navele sub standard

397
Porturile Mării Negre înăspresc regimul inspecțiilor pentru navele sub standard - porturile-1447599664.jpg

Articole de la același autor

Începând cu data de 1 ianuarie 2016, în zona Mării Negre se introduce un nou regim de inspecții de Port State Control (PSC). Acesta este armonizat cu cel utilizat de patru ani în cadrul organizațiilor Paris Memorandum (din care face parte și România) și Tokyo Memorandum. Decizia a fost luată la Batumi, Georgia, în luna aprilie 2015, la cea de a 16-a reuniune a Comitetului de PSC, din cadrul Black Sea Memorandum. Reuniunea a fost prezidată de conaționalul nostru, Marian Popescu, șeful serviciului Port State Control și Flag State Control, din cadrul Autorității Navale Române.

Potrivit noului sistem, navele sunt clasificate în trei categorii de risc, pe baza unui punctaj ce ține cont de abaterile navelor de la standardele internaționale, de datele furnizate de inspecțiile de PSC și cele privind istoria navelor, dar și de comportamentul companiilor de navigație, astfel: nave cu risc înalt, nave cu risc standard și nave cu risc redus. Calculul profilului de risc al navelor va fi realizat zilnic, prin cumularea datelor.

În cadrul noului regim vor fi utilizate două categorii de inspecții: periodice și adiționale. Cele periodice vor fi executate la un interval de timp fix, iar cele adiționale vor fi declanșate de apariția unor priorități sau a unor factori neașteptați. Ambele categorii, sunt luate în calcul la stabilirea periodicității inspecțiilor.

O nouă inspecție devine obligatorie:

- după 2 - 4 luni de la ultima inspecție, în cazul navelor cu risc înalt;

- după 5 - 8 luni de la ultima inspecție, în cazul navelor cu risc standard;

- după 9 - 18 luni de la ultima inspecție, în cazul navelor cu risc redus.

Sistemul adoptat de Black Sea Memorandum se aplică de patru ani în cadrul Paris Memorandum. Scopul său este eliminarea navelor sub standard din zona Mării Negre. Întrucât calculul punctajului și stabilirea profilului de risc al navei se efectuează automat, se elimină subiectivismul inspectorilor de PSC în faza de desemnare a navelor ce urmează a fi supuse controlului la sosirea în port. Mai rămâne ca inspectorii să dea dovadă de profesionalism și conștiinciozitate în faza de efectuare a controlului. Se știe că în porturile din zona Mării Negre, corupția este larg răspândită în rândul autorităților care efectuează controale la bordul navelor, aceasta fiind cauza principală a prezenței unui număr mare de nave sub standard pe această piață.

Potrivit Black Sea Memorandum, în primele 15 zile ale lunii noiembrie, în zona Mării Negre au fost reținute pentru deficiențe, la inspecțiile de PSC, următoarele nave:

- ro-ro-ul "Meyra" (3.324 tone registru brut, construit în 1978, pavilion Turcia), în portul rusesc Novorossiysk;

- nava "Matide A" (14.067 tone registru brut, construit în 2003, pavilion Turcia), în portul Constanța;

- cargoul "Ekaterina" (1.836 tone registru brut, construit în 1980, pavilion Panama), în portul turcesc Samsun;

- cargoul "Seher Yildiz" (1.981 tone registru brut, construit în 1981, pavilion Saint Vicent and Grenadines), în portul Brăila;

- bulk-carrier-ul "Minas" (17.075 tone registru brut, construit în 1997, pavilion Panama), în portul Constanța;

- bulk-carrier-ul "Challenger Kasser" (27.011 tone registru brut, construit în 1998, pavilion Belize), în portul ucrainean Odessa;

- cargoul "Fatima 1" (5.025 tone registru brut, construit în 1997, pavilion Saint Vicent and Grenadines), în portul rusesc Novorossiysk;

- ro-ro-ul "Yener-C" (2.009 tone registru brut, construit în 1998, pavilion Palau), în portul rusesc Kerch;

- cargoul "Lime" (2.457 tone registru brut, construit în 1971, pavilion Moldova), în portul Midia;

- bulk-carrier-ul "Sri Prem Aparna" (38.678 tone registru brut, construit în 2000, pavilion Singapore), în portul Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4323 secunde