Producţie industrială, turism, rezerve valutare. INFO economic

125
Producţie industrială, turism, rezerve valutare. INFO economic - 1-1709547505.jpg

Articole de la același autor

l Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut, în ianuarie 2024, cu 6% în comparaţie cu aceeaşi lună din anul anterior, informează Institutul Naţional de Statistică. Pe marile grupe industriale, în prima lună a acestui an faţă de ianuarie 2023, în industria bunurilor de capital s-au înregistrat preţuri mai mari cu 6,48%, în industria bunurilor de uz curent - o creştere de 4,43%, iar industria bunurilor de folosinţă îndelungată, o majorare de 1,36%.

l Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2024, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, au însumat 768.700 persoane, în scădere cu 2% faţă de cele din luna ianuarie 2023, informează Institutul Naţional de Statistică. Din numărul total de sosiri, în luna ianuarie 2024, sosirile turiştilor români au reprezentat 84,4%, iar cele ale turiştilor străini 15,6%. Pe judeţe, în ianuarie 2024, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare a înregistrat valori mai mari în Braşov (108.900 persoane) şi Prahova (47.200 persoane).

l Rezervele valutare la Banca Naţională a României totalizau 63,128 miliarde euro la finele lunii februarie 2024, în creştere cu 2,79% comparativ cu nivelul de 61,416 miliarde euro la 31 ianuarie 2024, se arată într-un comunicat de presă transmis de BNR. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 6,240 miliarde de euro. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5329 secunde