România Viitorului - un eveniment major pentru cercetare, inovare și antreprenoriat

210
România Viitorului - un eveniment major pentru cercetare, inovare și antreprenoriat - romaniaviitoruluiunevenimentmajo-1662303171.jpg

Articole de la același autor

Marți, 6 septembrie, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării organizează evenimentul România Viitorului, un forum care va include o expoziție de prezentare a rezultatelor activității de cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o sesiune de paneluri și discuții din zona cercetării și antreprenoriatului.

La evenimentul găzduit de Universitatea Politehnica din București vor participa premierul Nicolae Ciucă și reprezentanți din partea Comisiei Europene, Băncii Mondiale și Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est.

România Viitorului lansează o viziune curajoasă privind rolul cercetării, inovării și antreprenoriatului în societatea românească. În cadrul forumului, institute de cercetare, universități și companii vor realiza un schimb de cunoștințe, experiență și practici în vederea dinamizării creativității și inventicii românești.

România Viitorului își propune, de asemenea, să extindă rolul regiunilor în ansamblul sistemului de cercetare, dezvoltare, inovare. În contextul evenimentului, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est organizează o sesiune Demo Day, în cadrul căreia start-up-uri românești vor prezenta produse și servicii inovatoare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5924 secunde