Scandal în agricultură! Federaţia Naţională a Lucrătorilor solicită demiterea întregii conduceri AFIR

3001
Scandal în agricultură! Federaţia Naţională a Lucrătorilor solicită demiterea întregii conduceri AFIR - 1-1690807827.jpg

Articole de la același autor

Scandal de proporţii în agricultura românească, mai exact, în curtea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). În timp ce fermierii au ajuns la limita răbdării, aşteptând lansarea liniilor de finanţare cu fonduri europene, conducerea instituţiei este acuzată de abuzuri şi nerespectarea dispoziţiilor legale.

Federaţia Naţională a Lucrătorilor (FNL) sesizează opinia publică pentru a doua oară în ceea ce priveşte situaţia gravă de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

„Potrivit publicaţiei Gândul, directorul general al AFIR, George Chiriţă, a organizat «o haiducie de 5 stele» pe bani publici confundând întâlnirile de lucru ale AFIR cu Balul Vânătorilor, fără ca o instituţie a statului să verifice starea de lucruri din agenţie şi fără nicio demisie. Ca şi în cazul căminelor groazei, instituţiile statului tolerează abuzurile de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, transformată în agenţie pentru calificarea directorilor liberali şi pentru cosmetizarea CV-urilor acestora”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Federaţia Naţională a Lucrătorilor, semnat de preşedintele Horaţiu Raicu.

Conform sursei citate, celelalte „capete de acuzare” sunt: nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la negocierea şi încheierea Contractului Colectiv de Muncă; angajarea prin concurs (alte metode) a unor persoane care au rude în agenţie; delegarea pe funcţii de conducere, pe şase luni; mutarea temporară sau definitivă în cadrul agenţiei; hârţuirea la locul de muncă, sub formele prezentate în literatura de specialitate ce merg până la atingerea stadiului de bournaut; calcularea şi acordarea eronată a drepturilor salariale în mod repetat; determinarea angajaţilor să renunţe la procesele intentate agenţiei; amestecul conducerii agenţiei în activitatea sindicală.

Federaţia Naţională a Lucrătorilor şi Sindicatul Lucrătorilor din Europa au făcut sesizări către Ministerul Muncii, către Inspecţia Muncii, care, în loc să dea curs sesizărilor şi să facă propriile verificări la AFIR, s-au mulţumit să transmită spre soluţionare sau pentru punct de vedere la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă a efectuat o verificare ce s-a încheiat cu un plan de remediere a neconformităţilor. Din relatările membrilor de sindicat, controlul a fost de formă, doamna inspector nici măcar nu nota reclamaţiile angajaţilor motivând că la experienţa dumneaei a observat tot”, se mai arată în comunicat.

Cu ochii pe angajări

Sindicaliştii solicită Ministerului Agriculturii să facă lumină şi în privinţa angajărilor.

„FNL a sesizat o autoritate a statului să verifice modul de organizare şi documentaţia, condiţiile de participare la concursul de angajare pe funcţii de execuţie organizat în prima parte a acestui an la AFIR, dar ni s-au dat asigurări că totul s-a desfăşurat conform legii.

De asemenea, delegarea pe funcţii de conducere este un alt domeniu plăcut conducerii AFIR, căci, cum poţi să te asiguri că o persoană cu funcţie de conducere îţi rămâne dator şi ascultător - doar numindu-l cu delegare pe şase luni. Mai mult, sunt delegaţi pe post de director, consilieri fără experienţă managerială dobândită în agenţie, în detrimentul unor şefi de serviciu cum ar fi normal, să urce treptat în ierarhie”, au transmis sindicaliştii.

FNL susţine că, în mod repetat, drepturile salariale ale personalului AFIR au fost calculate şi acordate în mod eronat, iar, atunci când salariaţii au apelat la instanţă, s-au făcut presiuni pentru ca aceştia să renunţe la proteste.

„Afectaţi de modul în care se calculează unele drepturi salariale, o parte din angajaţii AFIR s-au decis să acţioneze în instanţă agenția. În momentul în care Direcţia Juridică a primit comunicarea referitoare la procesele intentate de angajaţi, majoritatea acestora au fost chemaţi de şefii lor, de şefii altor direcţii au fost căutaţi la telefon şi sfătuiţi să îşi retragă cererea de chemare în judecată, apelând la o gamă largă de intimidări, cum ar fi că se vor sista unele drepturi băneşti pentru toţi angajaţii şi că se va da vina pe Sindicatul Lucrătorilor din Europa”, mai susţin sindicaliştii.

Pentru toate faptele relatate, FNL solicită demiterea întregii conduceri AFIR. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8942 secunde