Tehnologiile „verzi” cuceresc teren în flota mondială. Crește numărul navelor ecologice

161

Articole de la același autor

Ținând pasul cu schimbările din întreaga lume, flota mondială se eliberează tot mai mult de sub dominația combustibililor fosili, responsabili de fenomenul încălzirii globale și adoptă, pe scară tot mai largă, tehnologiile „verzi”. În prezent, navele din componența sa au 851 de milioane de tone brute și sunt răspunzătoare pentru 2,3% din volumul total al emisiilor de CO2 din atmosferă.


Comenzi pentru navele viitorului

Clarksons Research – cunoscuta firmă de consultanță din shipping-ul internațional - urmărește îndeaproape procesul de pătrundere a tehnologiei „verzi” în transporturile maritime internaționale. Potrivit ultimului raport dat publicității, în primele nouă luni ale anului 2022, s-a înregistrat un record în procesul de schimbare prin care trece flota mondială. Astfel, 59% din tonajul total al comenzilor de construcții noi este reprezentat de nave propulsate de combustibili alternativi, respectiv: 54% cu sistem de acționare dual, gaze naturale și combustibili fosili (288 de comenzi, cu 27 milioane de tone brute); 2,9% cu metanol (19 comenzi cu 1,4 milioane de tone brute); 0,7% cu etan (8 comenzi cu 0,4 milioane de tone brute) și 1,3% cu propulsie hibridă cu baterii.

Sunt pe cale de a fi lansate: 73 de comenzi pentru nave acționate cu amoniac (cu 6,3 milioane de tone brute); 20 de comenzi pentru nave propulsate de LNG ((cu 0,6 milioane de tone brute); 3 comenzi pentru nave puse în mișcare de hidrogen (15 mii de tone brute).

Spre comparație, în anul 2021 au fost comandate 479 de nave acționate de combustibili alternativi, reprezentând 31,5% din tonajul comenzilor, în creștere față de anul 2020, când au fost 211 comenzi, și față de 2016, când au fost doar 46 de comenzi.

5.550 de nave economice

Tehnologii de economisire a energiei au fost montate pe mai mult de 5.550 de nave, reprezentând 24,5% din tonajul flotei mondiale.

Navele „Eco” au o pondere în creștere în flota mondială. Dacă la începutul anului 2018, aceasta era de numai 14,6% din tonajul global, în prezent ponderea a urcat la 28,9%.

Pe de altă parte, vârsta medie a flotei mondiale (raportată la tonajul brut) este în creștere. De la 9,7 ani, în 2013, a urcat la 12,2 ani, în 2022. În cazul navelor bulk-carrier, vârsta medie este de 11,5 ani, la tancuri - 12,1 ani, iar la portcontainere - 14,2 ani. În prezent, 28,1% din tonajul global are vârsta de peste 15 ani.

Porturile se „înverzesc”

Infrastructura portuară „verde” continuă să se extindă. În prezent, un număr de 154 de porturi ale lumii asigură bunkerarea navelor acționate de gaze naturale lichefiate, iar alte 98 de porturi urmează să se doteze cu facilitățile necesare. Peste 1.700 de nave sunt echipate sau urmează a fi dotate cu instalații pentru alimentarea cu energie electrică de la mal.

Programul de modernizare a sistemelor de management al apei de balast este în desfășurate. 70,6% din tonajul flotei mondiale este echipat cu astfel de instalații.

Shipping-ul mondial se dovedește a fi deosebit de motivat să facă necesara schimbare tehnologică, pentru a contribui la stoparea schimbărilor climatice. Tranziția verde din transportul maritim provoacă schimbări majore în industria construcțiilor de nave, în flotele lumii și în porturile de pe întreaga planetă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5892 secunde