Trenule, mașină mică, nu-l mai duci pe Ionică?

Gara Constanța este aproape pustie. Cinci călători, înconjurați de valize și papornițe așteaptă apatici, pe bănci. În aripa nouă a clădirii centrale, unde se află casele de bilete, două persoane studiază mersul trenurilor. Casierele se plictisesc de moarte în cabinele lor. Sunt curios dacă nu cumva ferestruicile prin care se face schimbul bani-bilete au fost acoperite de pânze de păianjen. Constat cu bucurie: încă nu!

Este ora 11,41. Cu o întârziere de 5 minute, rapidul București - Constanța și-a făcut intrarea în gară. Degetele de la mâini și picioare sunt prea multe pentru a-i număra pe cei ce au coborât din vagoane. Fac rapid socoteala: câte trei persoane de vagon. Mă întreb: societatea Națională CFR Călători are atât de mulți bani, încât își permite luxul să plimbe trenurile goale? Dacă este așa, de ce concediază peste 1.000 de lucrători și intenționează să majoreze biletele cu 15%?
Încerc să aflu răspunsurile la întrebări și caut pe cineva care să mă lămurească. Pe peron sunt doar două persoane: un bărbat la vreo 40 de ani și altul mai tinerel. Intru în vorbă: "Mai călătoriți cu trenul?"
"E prima oară, după vreo cinci ani. De obicei călătoresc cu mașina. Acum, am vrut să mergem mai comod. Am plecat la Vaslui, la botezul unul nepot. Sper să nu întârzie trenul într-atât, încât, atunci când vom ajunge la Vaslui, nepotul să fie bun de însurat." Bărbatul râde de gluma făcută și îi face cu ochiul tânărului de lângă el.
Lângă noi, un lucrător feroviar trage cu urechea. Intervine în discuție: "Nu vă fie teamă, veți ajunge la timp! Nu mai avem întârzieri cu orele; cel mult 4 - 5 minute."
Îl chestionez: "Nu vi se pare mult? Mi-aduc aminte că, în urmă cu vreo două decenii, un ministru al Transporturilor din Japonia și-a cerut scuze public față de populație pentru faptul că toate trenurile la un loc au avut o întârziere de un minut, cumulat pe un an. Cred că dacă întârzierea ar fi fost mai mare cu o secundă, minis-trul respectiv și-ar fi făcut seppuku, de rușine."
Feroviarul, mai tânăr decât mine, mă privește într-un anumit fel. Se vede că nu crede o iotă din ceea ce am spus. Îi întreb: "Spuneți-mi, de ce ar trebui să iau trenul până la București, când pot să merg cu autocarul?" Îi prezint argumentele. În fața Gării Constanța au stație auto patru firme de transport interurban: Simpa Trans, GSM Trans, SIR Trans și Comanto ´94. Autocarele lor pleacă din 45 în 45 de minute pe ruta Constanța - București și retur, iar prețul unui bilet este de 50 de lei. Drumul durează 3,5 ore.
Pe calea ferată, sunt mult mai puține curse. Trei trenuri rapide pleacă de la Constanța la 6:11, la 7:48 și la 16:30, alte trei sosesc la 11:36, la 17:47 și la 23:41. Biletul costă 45,90 lei, la clasa a II-a, și 66 lei, la clasa I. Teoretic, durata unei călătorii cu trenul, până la București, este de 3,5 ore. În practică s-a întâmplat de atâtea ori ca întârzierile să ajungă la o oră sau mai mult. Concluzionez: "După cum vedeți, prețurile sunt apropiate între transportul auto și cel cu trenul. Diferența o fac orarul și durata reală a curselor." Tânărul feroviar nu se lasă și apelează la argumentul suprem: "Da, domnule, dar trenul este mai sigur!"
Se vede treaba că românii din ziua de astăzi nu dau doi bani pe siguranța lor, din moment ce se înghesuie până la refuz în autocare, în loc să se bucure de avantajele călătoriei cu un tren gol. Chestie de adrenalină!
Garnitura unui tren rapid așteaptă pe o linie. Are doar șase vagoane. Mi-aduc aminte că, în urmă cu mai mulți ani, trenurile de călători erau atât de lungi, încât nu încăpeau în gară.
Urc într-unul din vagoane și dau peste șeful de tren. Este bucureș-tean. Are multe adunate la inimă. Parcă pe mine m-a așteptat să se plângă.
"Problema noastră este că nu avem infrastructură pentru trenuri mai rapide. Călătoria de la București la Constanța n-ar trebui să dureze mai mult de două ore. Pe de altă parte, prețul biletelor CFR a crescut într-atât, încât transportul auto este mai avantajos. Dacă se scumpesc biletele cu 10-15%, cum se discută, rămânem fără călători. Deja, acum, la fiecare voiaj, nu avem mai mult de doi-trei călători în fiecare vagon."
La final, omul mă atenționează: "Domnule, te rog, să nu-mi dai cumva numele la ziar! Acum, cu disponibilizările astea…"