Turismul românesc încotro? Organizaţiile de Management al Destinaţiei Turistice ar putea face mult mai mult

479
Turismul românesc încotro? Organizaţiile de Management al Destinaţiei Turistice ar putea face mult mai mult - turismulromanescincotro-1622986546.jpg

Articole de la același autor

„Pe lângă autostrada Soarelui, cel mai important proiect al ultimilor 30 de ani, de pe litoral, îl reprezintă lărgirea plajelor”, a declarat Adrian Voican, director general „Bibi Touroperator la întâlnirea touroperatorilor de pe litoralul românesc. Împreună cu Aurelian Marin, director general al Paradis Vacanţe de Vis au susţinut o conferinţă de presă în care au prezentat starea de fapt a turismului românesc. Chiar dacă împart aceeaşi felie de piaţă, turismul, „concurenţa nu elimină colaborarea”, a spus Aurelian Marin. Întrebat de ce preţurile la vecinii bulgari sunt mai mici şi de ce românii sunt atraşi să-şi petreacă vacanţa acolo, managerul constănţean a răspuns că zona de tarife este asemănătoare.

„Preţul este dat de un pachet care include şi transport, taxe, parcări şi de aceea o vacanţă în Bulgaria ajunge la un preţ similar cu o vacanţă în România, pe servicii de all inclusive. Cererea cea mai mare în România este pentru hoteluri de trei şi patru stele pe servicii minime de cazare şi mic dejun”, a răspuns Marin.

În România, într-un sezon estival normal vin pe litoral, oficial, peste 1 milion 300 de mii de turişti şi probabil încă o dată pe atât neoficial, potrivit reprezentantului „Paradis Vacanţe de Vis”. Toate celelalte destinaţii româneşti la un loc, nu strâng atâţia turişti într-un sezon de vară. Despre turismul de incoming, datele nu sunt prea optimiste, mai ales că se planifică cu doi ani înainte.

„Aproape toate programările făcute pentru 2021 s-au anulat. Turiştii străini nu sunt dornici să plece dacă din ţara lor li se spune să nu călătorească. Noi am făcut tot ce a fost posibil din punct de vedere al legislaţiei. Am anunţat că de la 1 iunie s-a deschis România pentru turismul internaţional. Dar nu s-a întâmplat nimic. Lockdown ne-a adus pe toţi la linia de start şi România ar trebui să facă mai mult pentru a prinde startul”, a subliniat Adrian Voican. Un punct minus pentru România a fost şi zona balneară care fie a fost închisă, fie nu a fost lăsată să funcţioneze la capacitate maximă. Un alt punct al discuţiei s-a axat pe promovare care mai mult nu există. De aceea este foarte greu să aduci zboruri directe pe Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” pentru că potenţialii turişti nu ştiu mai nimic despre ţara noastră. „Ar trebui să existe un ajutor din partea statului. Sunt multe ţări în Europa care dau nişte prime de incoming. Şi Bulgaria face acest lucru care a dat o primă de 30 de euro de pasager. Şi atunci poţi să dai un pachet turistic cu zbor inclus, la un preţ mai mic”, a subliniat Aurelian Marin. O soluţie ar fi OMD-urile (Organizaţii de Management al Destinaţiei Turistice) despre care se discută mult şi la nivel de minister, dar mare lucru nu s-a făcut. Iar pentru ca ele să fie funcţionale trebuie să fie angajaţi profesionişti tineri din marketing, branding şi PR, au spus cei doi touroperatori.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.5499 secunde