Vin alegerile. Votați reforma fiscală!

În sistemul fiscal românesc, din ultimii 22 de ani, momentele reformiste au fost rare și tocmai de aceea memorabile. În schimb, cele anti-reformiste au fost câtă frunză, câtă iarbă. 

Ideea unei reforme fiscale în România a apărut de pe vremea când ministrul Decebal Traian Remeș a omorât economia prin "politica strângerii șurubului".

Prima măsură reformistă a fost luată pe timpul Guvernului Isă-rescu, care a avut curajul să reducă impozitul pe profit de la 38% la 25% pentru toți agenții economici, respectiv la 5% în cazul exportatorilor.

Dar, tot atunci, TVA a fost aliniată la cota de 19%, lovind în coșul zilnic, iar facilitățile acordate IMM-urilor au fost suspendate.

Mihai Tănăsescu, ministrul de finanțe din Cabinetul Năstase, a stat cu proiectul reformei fiscale în buzunar timp de patru ani. S-a temut să ia taurul de coarne și să propună o schimbare de esență. În schimb,transportatorii auto s-au pricopsit cu o nouă taxă: rovinieta ministrului Miron Mitrea.

Cabinetul Tăriceanu va intra în istoria fiscalității ca un guvern reformist. În 2005, a introdus cota unică de impozitare a veniturilor și profitului, a desființat creditul fiscal, a dat drumul executării silite a datornicilor, a înăsprit sancțiunile împotriva rău-platnicilor și a incriminat evazionismul. Efectele nu s-au lăsat așteptate. Economia și consumul au primit un impuls, veniturile și profitul au sporit, iar intrările la bugetul statului au crescut.

Guvernelor Boc 1, 2, 3 au hăituit veniturile românilor pentru a le impune cota de 16%. "Vânătorilor" puterii nu le-au scăpat nici pensiile, nici bonurile de masă și nici drepturile de autor. În premieră, a fost introdus impozitul forfetar (în fapt o modificare a cotei unice de impozitare a profitului), măsură care a dus la desființarea a peste 150.000 de firme mici. Iar majo-rarea TVA la 24% a fost cireașa de pe tortul anti-reformei fiscale.

Guvernul Ponta a venit la putere pe valul nemulțumirilor populare, trâmbițând cota de impozitare regresivă a veniturilor, de 16%, 12% și 8%. Din promisiunile sale de reformă fiscală s-au materializat prea puține:

- plata TVA la încasarea facturii pentru firmele care au o cifră anuală de afaceri mai mică de 500.000 euro, din 2013;

- scutirea de la plata contri-buțiilor la asigurările sociale, de sănătate și la fondul de șomaj, pentru firmele care angajează șomeri cu vârsta de până la 25 ani și de la 55 ani în sus;

- creșterea deductibilității cheltuielilor de cercetare și dezvoltare de la 20% la 50%, pentru stimu-larea investițiilor inovative și crearea de locuri de muncă în industrii cu valoare adăugată mare;

- TVA eligibil la decontare pentru proiectele finanțate din fonduri europene.

Pe de altă parte, puterea se arată tentată să dea liber administrațiilor locale să majoreze taxele pe proprietate cu 16%.

În primele opt luni din 2012, veniturile bugetului general con-solidat s-au ridicat la 20,7% din PIB, altfel spus: economia a dat la stat mai mult de o cincime din ceea ce a produs.

E mult, e puțin? Este foarte mult pentru o economie slăbită de criza economică, de competiția dură de pe piața internă și externă, de creșterea prețului materiilor prime și produselor energetice, de secetă, de exodul lucrătorilor calificați și de fuga investitorilor străini. Este prea mult în comparație cu serviciile edilitare, de sănătate, educație, securitate a individului, asigurate de stat în schimbul taxelor și impozitelor încasate. În schimb, este prea puțin față de cât se poate fura din banul public.

În 2008, au fost inventariate 558 de taxe, impozite și tarife, din care: 74 de natură fiscală, iar 484 nefiscale. În anul 2009, au fost comasate, reduse sau eliminate doar 191 de taxe și tarife, fără ca nivelul fiscalității să scadă. Dim-potrivă, a crescut odată cu majo-rarea TVA și a accizelor. Astăzi, guvernanții se feresc să mai facă inventarul fiscal, de teama a ce-o ieși când vor trage linie și vor aduna.

Alegerile generale bat la ușă. Se știe cum le vor aborda candidații: cu promisiuni, gogoși, praf în ochi. A sosit timpul ca electoratul să nu se mai lase prostit și să emită mari pretenții. Alegătorii trebuie să le pretindă partidelor măsuri reformiste clare, cu termene ferme, în centrul cărora să stea reducerea numărului de taxe și impozite fiscale și parafiscale, a poverii fiscale totale. Dacă vreun partid vă promite parcuri și piscine la țară, săli de sport pentru pensionari și borduri în pădure, fiți siguri că vrea să vă bage mâna și mai adânc în buzunar!