Vot istoric la Bruxelles cu privire la pescuit

745
Vot istoric la Bruxelles cu privire la pescuit - votistoriclabruxelles-1615489178.jpg
Parlamentul European adoptă noi reguli cu privire la pescuit pentru următorii 15 ani. Eurodeputatul Carmen Avram a transmis că urmează reguli mult mai dure în domeniu, precum utilizarea dispozitivelor de geolocalizare și a jurnalelor video electronice pentru toate navele, dar și norme mai stricte, menite să transparentizeze trasabilitatea peștelui și a produselor de acvacultură pe întregul lanț alimentar. „După trei ani de la comunicarea inițială a Comisiei, ne aflăm astăzi în fața unui vot istoric. Acest regulament de control este unul dintre cele mai importante dosare pentru întreg sectorul de pescuit european. Țara mea, România, are o tradiție veche în pescuit, iar Marea Neagră, resurse pe cât de atipice, pe atât de ofertante. Și cu toate acestea, 75% din stocurile de pește sunt exploatate excesiv, pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat a atins cote alarmante, iar specii emblematice, precum sturionul, devin istorie. Era mare nevoie, deci, de o schimbare radicală și imediată, iar acest regulament are soluția. Reguli mai stricte, consolidarea sistemului de control al Politicii Comune în domeniul Pescuitului, instrumentele necesare pentru a proteja resursele și eco-sistemele marine, și a decanta speculanții de adevăratele comunități de pescari. Toate acestea vor pune capăt concurenței neloiale și subjugării acestui sector românesc. Mai mult, ne vor ajuta să atingem țintele celor două strategii fanion ale Uniunii Europene – Biodiversitate și De la fermă la furculiță”, a spus Carmen Avram, în intervenția sa, în plenul Parlamentului European. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3916 secunde