A vrut să scape de necazuri, dar a dat peste altele mai mari! Mită promisă unui polițist din Constanța!

2692
A vrut să scape de necazuri, dar a dat peste altele mai mari! Mită promisă unui polițist din Constanța! - fond-1683309680.jpg

Articole de la același autor

Un recidivist surprins la volanul unui autoturism, deși nu avea permis de conducere, a încercat să scape de belele oferindu-i polițistului de la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Constanța mită constând în calcan, rechin, sturion sau whisky! Într-un final, în momentul flagrantului, i-a lăsat polițistului 50 de euro în mașină. Pentru faptele sale, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare.

Gheorghe Sandu este o mai veche cunoștință a oamenilor legii din Constanța, de-a lungul timpului el fiind depistat în mai multe rânduri la volanul unor autoturisme deși nu deținea permis de conducere sau fiind anchetat inclusiv pentru furturi.

La începutul lui 2022 a fost surprins, din nou, conducând un autoturism. Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 26.01.2022, în jurul orei 19.00, un echipaj de la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Constanța a observat pe strada Justiției un autoturism VW Pasat; la vederea echipajului, șoferul a oprit brusc mașina pe axul drumului, la aproximativ 5 metri de trecerea la nivel cu calea ferată și a vrut să fugă. A fost prins însă repede de oamenii legii.

Iar din acest moment a început „epopeea mitei”! Potrivit anchetatorilor, conform documentelor depuse la dosarul penal, citate de rejust.ro, suspectul a încercat în repetate rânduri să le ofere produse sau bani polițiștilor. „De la momentul depistării sale, inculpatul a recunoscut că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, că are antecedente penale la regimul rutier și a promis agenților de poliție sume de bani, fără să fie specificat cuantumul acestora, precum și alte servicii printre care produse din pește și sticle cu whisky, cu scopul de a nu i se mai întocmi dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, au notat anchetatorii.

În sesizarea formulată, unul dintre polițiștii denunțători a declarat: „La sediul Postului de Poliţie T.F. Constanţa am întocmit documentaţia aferentă constatării infracţiunii flagrante, iar pe tot parcursul verificărilor, suspectul a continuat să ne propună diferite sume de bani pentru a nu i se întocmi dosar penal, specificând faptul că a mai avut de a face cu poliţia în trecut şi nu mai doreşte acest lucru. De asemenea, a mai menţionat că lucrează pe un pescador şi ne poate oferi mai multe specii protejate, precum sturion, rechin, calcan etc, pe lângă sumele de bani propuse”.

La flagrant, suspectul i-a oferit omului legii... 50 de euro!

Ba chiar, după câteva zile, sub pretextul că și-a uitat cartea de identitate la unitatea de poliție, inculpatul a revenit cu o sacoșă în care erau două sticle de whisky și a vrut să le ofere polițiștilor, dar a fost refuzat, „pentru a nu le face probleme”. Totodată, bărbatul a convins un amic să mintă pentru el și să declare oamenilor legii că el conducea de fapt mașina. La audieri, amicul s-a dat de gol și la rândul lui, pentru a scăpa de acuzația de mărturie mincinoasă, a încercat să le ofere bani polițiștilor.

Între timp, polițiștii au sesizat lucrătorii anticorupție și a fost organizat un flagrant. Acesta a avut loc pe 7 februarie 2022, în zona magazinului Kaufland: inculpatul s-a urcat în mașina polițistului și i-a lăsat 50 de euro în suportul de pahare, spunând că nu are mai mulți deocamdată, dar cu promisiunea că urmează să îi mai ofere 100 de euro și trei sticle de whisky.

În timpul anchetei judecătorești, Gheorghe Sandu a afirmat că polițiștii i-ar fi pretins mita, prin diverse apropouri – de exemplu, când unul dintre ei deschidea fișetul, a afirmat că „așa se deschid și ușile de la mall”.

Inculpatul a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare, având în vedere că era recidivist; a contestat decizia Tribunalului Constanța, dar aceasta a fost menținută de Curtea de Apel, în sentința emisă la sfârșitul lunii aprilie. Condamnarea este definitivă. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7633 secunde