Acord între Comisia Europeană și Volkswagen: Fără despăgubiri pentru clienții europeni ai VW

162
Acord între Comisia Europeană și Volkswagen: Fără despăgubiri pentru clienții europeni ai VW - vwtdi-1497508790.jpg
Comisia Europeană (CE) și Volkswagen au ajuns la un acord prin care proprietarii de vehicule diesel VW obțin o garanție extinsă pe doi ani, dar fără compensații financiare, transmit Bloomberg, Reuters și publicația germană Handelsblatt.


După luni de negocieri dure, CE nu a reușit să obțină despăgubiri de la Volkswagen pentru clienții europeni afectați de scandalul emisiilor poluante (Dieselgate). În schimb, Executivul comunitar și grupul german au ajuns la un acord în urma căruia proprietarii de vehicule diesel VW vor primi o garanție extinsă pe doi ani asupra componentelor reparate pentru ca motoarele diesel EA189 să îndeplinească standardele privind emisiile.

Volkswagen, cel mai mare producător auto european și mondial, este implicat într-un scandal de amploare după ce, în toamna anului trecut, a recunoscut că, în perioada 2005 — 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Din cele aproximativ 11 milioane de vehicule afectate la nivel global, 8,5 milioane sunt în Europa.


Volkswagen a respins solicitările privind acordarea de despăgubiri clienților europeni, în timp ce majoritatea deținătorilor de vehicule diesel marca VW din SUA vor primi despăgubiri cuprinse între 5.000 și 10.000 de dolari, în funcție de valoarea vehiculelor înaintea scandalului Dieselgate.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5105 secunde