ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI CONSTĂNȚENI! Iată ce au verificat oamenii legii

251
ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI CONSTĂNȚENI! Iată ce au verificat oamenii legii - img1014-1665398975.jpg

Articole de la același autor

Astăzi, 10 octombrie a.c., în intervalul orar 06:00-10:00, poliţiştii rutieri constănțeni au desfășurat activități de verificare în trafic a autovehiculelor de transport persoane.


Acțiunea a avut ca scop reducerea victimizării populației prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de persoane (inclusiv cele destinate transportului de elevi) efectuate cu autovehicule având mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto.


De asemenea, polițiștii au verificat respectarea perioadelor de conducere, a pauzelor şi perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor.


În urma activităților, polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, prevăzute de O.U.G. 195/2002.


Totodată, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării, 5 permise de conducere, dintre care 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune).


"Astăzi, în jurul orei 7.50, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, în vârstă de 26 de ani, care a condus un microbuz de transport persoane, pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, totodată fiindu-i reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere.", transmite Poliţia Constanţa, prin reprezentanţii săi. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4767 secunde