Armata caută rezerviști militari! O nouă campanie de recrutare începe în octombrie

1269
Armata caută rezerviști militari! O nouă campanie de recrutare începe în octombrie - xcampanienouarezervisti2-1665898924.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Apărării Naționale anunță organizarea unei noi campanii de recrutare și selecție de rezerviști voluntari pentru Armata României, în perioada 24 octombrie – 11 noiembrie 2022. Campania vizează ocuparea a 417 locuri pentru ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați, locuri rămase neîncadrate în 2022.

Potrivit reprezentanților Ministerului Apărării Naționale cele 417 de locuri de rezerviști voluntari sunt disponibile în unități militare din București și din 19 județe - Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Vaslui și Vrancea. Reamintim că în campania de la începutul anului au fost anunțate ca disponibile 444 de locuri pentru rezerviști militari.

Procesul de recrutare şi selecţie pentru seria suplimentară se desfăşoară în baza prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 25/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 270/2015, cu modificările şi completările ulterioare. La prezentarea la centrul militar, în perioada menționată, cetățenii interesați vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecția, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum și unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situația în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.

De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/serviciile și specialitățile militare.



Mai mulți bani și mai multe avantaje, pentru a face cariera de rezervist militar mai „atractivă”


La sosirea la centrul militar, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere și vor prezenta următoarele documente: actul de identitate, în original şi în copie; certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii; acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie; permisul de conducere valabil, eliberat de către autoritățile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice; livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

Detalii suplimentare în organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice procesului de recrutare, selecţie şi instruire, pot fi obținute de la sediul centrelor militare zonale, judeţene sau de sector. Adresele poştale şi datele de contact ale acestora sunt disponibile pe pagina de internet la adresa https://www.recrutaremapn.ro/ sau https://www.mapn.ro/contact/centre_militare/index.php.

Reamintim că în vara lui 2021 au intrat în vigoare a serie de măsuri care au ca scop creșterea atractivității serviciului militar ca și rezervist voluntar, dintre care ele mai importante sunt: creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut; creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie, a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad; eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului; eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate; crearea posibilității repartizării în funcție, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4597 secunde