Bărbat arestat pentru pornografie infantilă! Ce spune Poliția Română despre acest caz

267
Bărbat arestat pentru pornografie infantilă! Ce spune Poliția Română despre acest caz - catuse6k8y-1660373467.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Maramureș, la locuința unei persoane bănuite de pornografie infantilă în formă continuată.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie 2021 - august 2022, persoana bănuită ar fi accesat, descărcat, stocat 49.490 de materiale pornografice, care ar avea caracter de pornografie infantilă și abuz sexual asupra minorilor (filmări și fotografii), și distribuit, prin intermediul unor conexiuni de tip „peer-to-peer”, 77 de materiale pornografice cu minori.

În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice, fiind descoperite materialele pornografice cu minori menționate anterior.

Astfel, la data de 11 august a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a persoanei bănuite de săvârșiriea infracțiunii de pornografie infantilă în formă continuată, ulterior, la data de 12 august a.c., judecătorul de drepturi și libertăți luând măsura arestării preventive, față de aceasta, pentru 30 de zile.

La activități au participat și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

"Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.", punctează Poliția Română.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4634 secunde