Batalionul 912 Tancuri „Scythia Minor” de la Murfatlar, la ceas aniversar

513
Batalionul 912 Tancuri „Scythia Minor” de la Murfatlar, la ceas aniversar - 29214680857254508101426668604246-1656923095.jpg

Articole de la același autor

În prima zi a lunii iulie, Batalionul 912 Tancuri „Scythia Minor” de la Murfatlar, continuatorul tradițiilor militare ale Batalionului 34 Tancuri și Regimentului 18 Tancuri și Autotunuri, aniversează 73 de ani de la înființare. Cu ocazia acestui eveniment, la nivelul batalionului s-a organizat și desfășurat o ceremonie militară la care au participat: gl. Bg (r) Vasile Hermeneanu, fost comandant al Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești”, lt. col Agnes Giubegan, reprezentatul brigăzii și muzeograful Costin Scurtu, din cadrul Muzeului Militar Național „Ferdinand I” filiala Constanța care au evocat principalele repere istorice și au apreciat pozitiv activitățile executate.

În aceeași notă, batalionul a organizat și desfășurat la nivelul Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” competiția militară „Cupa Cavalerilor Albi”, ce se află deja la a doua ediție. Mlitarii au obținut următoarele rezultate: Ștafetă -

locul I - Batalionul 911 Infanterie „Capidava”, locul II - Batalionul 114 Tancuri „Petru Cercel”, locul III - Batalionul 345 Artilerie „Tomis”; Tenis de masă - locul I - Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”, locul II - Batalionul 345 Artilerie „Tomis”, locul III - Batalionul 114 Tancuri „Petru Cercel”; Minifotbal - locul I - Batalionul 345 Artilerie „Tomis”, locul II - Batalionul 911 Infanterie „Capidava, locul III - Batalionul 168 Sprijin Logistic „Pontus Euxinus”. Competiția a fost câștigată de lotul Batalionului 345 Artilerie „Tomis”. Totodată, au fost înmânate diplomele de absolvire militarilor care au participat în perioada 14 iunie – 1 iulie la cursul de brevetare „Mecanic conductor tanc”, curs organizat de către Centrul de perfecționare tancuri și auto „Col. Pandele Predescu” Pitești.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.6198 secunde