Astă-seară, de la ora 20, pe scena Casei de cultură a
sindicatelor din Constanța, Ilona Brezoianu și Mihai Bendeac vor spune povestea
celor… „Doi pe o bancă”, un spectacol despre căutare, despre singurătate și
eșec, dar și despre iubire și speranța de a o regăsi.
Un bărbat și o femeie, la lăsarea întunericului, într-un
parc ce devine sufragerie, dormitor, dar mai ales scena disputei, a intrigii ce
se țese odată cu exultanța senzorială și senzuală a celor două personaje – Vera
și Fedea (Iura, Alexei). Doi oameni ce se lasă prinși în iluzia unei iubiri
posibile ce poate apărea (într-o formă vagă), totuși… chiar și după trei, patru
mariaje ratate. Realizezi că, de fapt, niciunul nu vrea să plece de pe banca
aceea, ce închide în ea, ca într-un spațiu miraculos, suspansuri, trăiri, un
timp al posibilităților, în care se poate visa la fericire. Și nu asta facem,
căutăm?
Dialogurile picarești sunt monologuri detaliate,
naratoriale ce nu mai conving pentru că ei nu mai cred în trecutul lor,
devenind iresponsabili și nerespunzători ……
Concluzia: amândoi sunt speriați în fața unei posibile
singurătăți într-o lume înnebunită, în această civilizație a divorțurilor, în
acest post-apocalips, care ne-a adus destrămarea a tot ce construise omul mai
bun în mileniile dinainte: ideea, ba chiar destinul unei familii.
Aleksandr Gelman, dramaturg rus contemporan, propune
reîntâlnirea într-un parc dintre un bărbat și o femeie, prilejul al unor
destăinuiri despre destinul fiecăruia marcat de eșecuri. De la cochetărie și
minciună, cei doi ajung la un trist adevăr…
Două destine ciudate, frânte, două destine tragic-comice.
Întâlnirea începe cu minciuni dar…. se ajunge la adevăr. La lăsarea
întunericului, El și Ea se-întâlnesc… în parc. De-aici se naște o comedie
emoționantă, în care adevărurile se dezvăluie cu dificultate, dar și cu mult
umor și intensitate. Un spectacol despre căutare, despre singurătate și eșec,
dar și despre iubire și speranța de a o regăsi.
Preț bilete 129 sau 159 lei.
Persoanele care au achiziționat bilete la spectacolul „Bani
din cer” care ar fi trebuit să aibă loc în CONSTANȚA, pot accesa link-ul:
pentru a anula comanda și genera voucher cu valoare. Acest
voucher poate fi utilizat pentru a achiziționa bilete pentru spectacolul Doi pe
o bancă.