Pe 2 aprilie, Gașca Zurli a pornit în primul
turneu național de la începutul pandemiei, cu spectacolul „Cine este Șeful
Casei?”, întrebare care se va auzi în 10 orașe din România
După doi ani de pauză, cele mai iubite
personaje pleacă în țara cu cel mai nou spectacol al trupei, care ajunge la
Constanța duminică, 10 aprilie, și va fi jucat, de la ora 14, pe scena Casei de
cultură a sindicatelor.
Oamenii mari și piticii lor sunt invitați să pășească,
după doi ani de pauză, în lumea veselă a copilăriei, acolo unde joaca rămâne
limbajul iubirii dintre părinți și copii. Mirela Retegan și Gașca Zurli au
pregătit o mulțime de cântece nou nouțe, pe care spectatorii le vor auzi în premieră
în timpul evenimentelor. Cântece noi, jocuri noi, o poveste nouă din care
toată lumea învață o lecție importantă în viața.
„După doi ani de pandemie, în premieră - Șeful
Casei! Suntem foarte entuziasmați, abia așteptam să plecăm la drum. Am
pregătit un spectacol nou - nouț, cu cântece noi, cu un joc pe care-l vor învață
toate familiile din România. Am creat un spectacol antrenant, în care se vor
regăsi și copii, și părinții. Abia așteptam să îl jucăm, să ne întâlnim cu
copiii, cu părinții, bunicii", declară Mirela Retegan, creatoarea Găștii Zurli.
Șeful Casei este cea mai nouă producție marca
Zurli, un adevărat spectacol al imaginației scris de Mirela Retegan,
fondatoarea brandului care aduce culoare și bucurie în viața copiilor români de
pretutindeni.
Spectacolul spune o poveste foarte simpatică și
plină de învățături despre încrederea pe care părinții le-o arată copiilor lor.
Modul în care este expusă povestea, specific universului Zurli, prin joc și
joacă este cel care face că magia să se întâmple în sălile de spectacol.