Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”, la ceas aniversar. 144 de ani de la înființare

149
Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”, la ceas aniversar. 144 de ani de la înființare - xbrigade1441-1667466490.jpg

Articole recomandate

Militarii Brigăzii 9 Mecanizată Mărășești au celebrat 144 de ani de la înființarea structurii militare. Astfel, marți, 1 noiembrie, la sediul comandamentului brigăzii a avut loc o ceremonie militară și religioasă. Tot în cadrul acestui eveniment, comandantul Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” a acordat distincții și diplome de merit, militarilor cu rezultate deosebite și s-a dat citire ordinelor de avansare la termen în gradul următor unor militari.

Militarii Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” sunt continuatorii tradițiilor de luptă ale Diviziei 9 Infanterie „Mărășești” care a fost înființată la 1 noiembrie 1878, sub denumirea de Divizia Activă, având locația inițială în localitatea Tulcea. În luna februarie a următorului an, la 22 februarie 1879, prin Înaltul Decret 373, potrivit datelor oficiale, se disloca la Constanţa, sub denumirea de „Divizia Activă Dobrogea”. După alți patru ani, în anul 1903, prin ordinul Circular 15, diviziei i se schimba denumirea în Divizia 9 Infanterie. Sub acest nume, militarii Diviziei 9 Infanterie au dat jertfa supremă în timpul Primului Război Mondial, pe câmpurile de luptă din Dobrogea, pe râul Neajlov sau la MĂRĂȘEȘTI, unde celebrul nume al Mareșalului von Mackensen nu i-a speriat pe militarii noștrii.

Bineînțeles că cel de-al Doilea Război Mondial nu putea să țină Divizia 9 Infanterie departe de linia frontului, astfel că sângele militarilor diviziei a curs și la Cotul Donului, la Sevastopol, apărând litoralul românesc sau mai târziu în Campania din Vest, după August 1944, la Oarba de Mureș, la Carei sau chiar dincolo de granițele Romaniei, în Ungaria și Cehoslovacia.

În semn de recunoștință pentru eroismul de care au dat dovadă ostașii Diviziei în bătăliile de la Mărășești din anul 1917, în anul 1957 Diviziei 9 Infanterie i se atribuie denumirea onorifică de Divizia 9 Infanterie „Mărășești”. Este de asemenea important de menționat

faptul că pentru o perioadă de zece ani, între 1994-2004, Divizia a devenit Comandamentul Corpului 9 Armată Teritorial „Mărășești”, structură ce va fi desființată însă în anul 2004. Transformările din ultimele două decenii au dus la reînființarea Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” începând cu anul 2009, fiind astăzi o mare unitate tactică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3593 secunde