Bunuri în valoare de aproximativ 1.430.000 lei, reținute de inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța

120
Bunuri în valoare de aproximativ 1.430.000 lei, reținute de inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța - 1-1686314584.jpg
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța - Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în România.

Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au reținut 7.200 perechi încălțăminte pentru bărbați, succeptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru marca „FILA”.

Valoarea totală a bunurilor reținute, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 1.430.000 lei.

„În conformitate cu reglementările Uniunii Europene, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile succeptibile de a fi contrafăcute, în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Biroul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass Media din cadrul Autorităţii Vamale Române. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4697 secunde