"Caravana Eroilor Constănțeni" pornește la drum

234
În perioada 9 septembrie - 25 octombrie 2016, pentru a cinsti memoria tuturor acestor militari constănțeni, Asociația Națională Cultul Eroilor "Regina Maria" va desfășura proiectul educativ "Caravana Eroilor Constănțeni". Cu sprijinul autorităților locale, se vor organiza adunări festive și ceremonii la Monumentul Eroilor din Cumpăna, Ostrov, Negru Vodă, Hârșova, Amzacea, Grădina, Mihail Kogălniceanu, Lumina, Techirghiol, Mihai Viteazu, Cernavodă și Mircea Vodă. Cu această ocazie se vor oficia slujbe religioase, se vor depune coroane de flori și se vor evoca figurile eroilor constănțeni și faptele lor de arme. În data de 15 august 1916, aproximativ 12.000 de locuitori din județul Constanța, cu vârste cuprinse între 20 și 46 de ani, au fost mobilizați. Marea majoritate au fost încadrați, de regulă, în marile unități și unități existente în județele Constanța și Tulcea, dar au fost situații în care aceștia au fost încadrați și în mari unități și unități mai mult sau mai puțin apropiate de Dobrogea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4219 secunde