Ce mai fură bulgarii din România? Rapane

521
Cinci bulgari, cu vârste cuprinse între 20 și 36 de ani, au fost depistați de polițiștii de frontieră constănțeni în timp ce pescuiau, ilegal, prin scufundare, melci, în zona teritorială a României.
Cei cinci tineri au fost conduși la sediul Grupului de Nave Mangalia, unde au fost verificați de autorități, stabilin-du-se că ei colectau, prin scufunare, melci, specia rapane.
A fost confiscată cantitatea de 575 de kg melci găsită asupra lor, în valoare de piață de 1.725 lei, precum și a costu-melor de scafandri și a acesoriilor acestora.
De asemenea, celor cinci cetățeni bulgari li s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, nedeținerea licenței/autorizației de pescuit pentru nave și ambarcațiuni, precum și pentru pescuitul resurselor acvatice vii în perioada de prohibiție și în zonele protejate. Dosarul lor a fost trimis, spre soluționare, Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
Ulterior, în baza acordurilor de fron-tieră încheiate între autoritățile române și bulgare, cei cinci bulgari au fost predați autorităților de frontieră bulgare, cercetările continuând cu persoanele în cauză în stare de libertate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 August 2011
Stire din Diverse : Recital Ștefan Bănică,  la Mangalia
Miercuri, 27 Iulie 2011
Stire din Politică-Administrație : "Bomba" USL a explodat la Mangalia
Miercuri, 27 Iulie 2011
Stire din Sport : Balonul oval trage spre Mangalia
Pagina a fost generata in 0.3598 secunde