Cel mai mare ajutor umanitar al Franței, sosit în portul Agigea, a pornit spre Suceava

212
Cel mai mare ajutor umanitar al Franței, sosit în portul Agigea, a pornit spre Suceava - xconvoiajutoareucraina1-1665130074.jpeg

Articole recomandate

Un convoi cu cu vehicule de intervenție, medicamente și rații alimentare, sosit cu vaporul din Franța, pentru Ucraina, a pornit spre țara vecină în dimineața zilei de vineri, 7 octombrie. Convoiul a fost supravegheat securitatea franceză, cu sprijinul salvatorilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea, până la Fetești, unde a fost preluat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița. Bunurile urmează să ajungă până la Suceava, la un hub umanitar

Mașinile de pompieri și salvare sunt transportate într-un convoi al securității civile franceze, grație deplasării la fața locului a unui detașament de 34 de pompieri din formațiunile militare ale securității civile și a doi marinari-pompieri din cadrul batalionului de specialitate din Marsilia. În cooperare cu ambasadele Franţei din România și din Ucraina, donațiile vor fi distribuite beneficiarilor ucraineni identificați, printre care Serviciul ucrainean de Urgență, Ministerul ucrainian al Sănătății, dar şi orașele Cernihiv și Harkov, municipiile Odesa și Stryi. Nava cu ajutoare umanitare a plecat din Marsilia pe 28 septembrie, unde a avut loc şi o ceremonie în prezenţa ministrului francez pentru Europa şi afaceri externe, Catherine Colonna.

Ajutoarele constau în: - 15 vehicule de pompieri și salvare aduse la standardele ucrainene, inclusiv; 8 motomarine semirigide; 19 tone echipament (echipament de salvare, degajare și protecție); 25 de tone de medicamente de urgență și de resuscitare și un vehicul medical dotat cu aparat mobil de radiologie care permite efectuarea examinărilor pe teren; 60.000 de rații alimentare (două mese per rație), 48 de tone de preparate și 13 tone de lapte; 5 generatoare, materiale de construcție și prelate; peste 200 de metri de poduri de urgență care vor fi utilizați pentru operațiuni de reabilitare rapidă a infrastructurilor civile ucrainene.

Această operaţiune, denumită „Un bateau pour l’Ukraine / O navă pentru Ucraina", este coordonată de Centrul de criză și sprijin al Ministerului francez pentru Europa și Afaceri Externe. Acest transport maritim fără precedent este realizat cu sprijinul Fundației CMA CGM, care a pus la dispoziție pentru această operaţiune nava sa „Aknoul”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8692 secunde