Cine a luat 4 ani de pușcărie în dosarul "Șpaga de la Bac"

268
Cine a luat  4 ani de pușcărie în dosarul
Magistrații Curții de Apel Constanța au finalizat cercetarea în dosarul "Șpaga de la Bac" și au dat sentința. Dacă prima instanță îl condamnase pe profesorul universitar Gheorghe Amza, președintele comisiei de bacalaureat de la Liceul Tehnologic "Ion Bănescu" din Mangalia, la doi ani de închisoare, completul de judecată a desființat sentința colegilor. Magistrații au decis ca Amza să își petreacă următorii patru ani în spatele gratiilor.

În ceea ce îi privește pe ceilalți 11 inculpați condamnați la pedepse cu suspendare, magistrații le-au majorat pedepsele unora dintre ei.

Dosarul a debutat în iulie 2013, după ce, la ultima probă a bacalaureatului, un elev a fost prins în timp ce copia. În urma declanșării anchetei, oamenii legii au stabilit că Gheorghe Amza ar fi primit 3.000 de euro, cazarea și masa la un hotel din stațiunea Saturn. Banii au fost în schimbul rezolvărilor la toate examenele. Nici ceilalți profesori din comisie nu au scăpat, anchetatorii stabilind că au primit 24.000 de lei. Pe parcursul procesului, Amza a încercat să influențeze o inculpată și s-a ales și cu un alt dosar penal. 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1996 secunde