Cine și de ce pune în pericol libertatea presei

26419
803


Ziariștii care vor publica informații din anchete penale, obținute pe surse, ar putea risca să ajungă 
la închisoare. Proiectul legislativ care face posibil acest fapt a fost aprobat tacit de Senat. Un singur pas mai lipsește pentru
a intra în vigoare! 


Un proiect legislativ propus de senatorul PSD Șerban Nicolae, privind modificarea Codului Penal, stârnește vâlvă. Amendamentul senatorului aflat în prim plan vizează modificarea articolului 277 din Codul Penal adoptat în februarie anul acesta, în care se ia în discuție "Compro-miterea intereselor Justiției". Deși amendamentul a primit două avize negative de la membrii comisiilor din cadrul Senatului, într-un final a fost adoptat tacit, potrivit gândul.info. Concret, este considerat însușit și adoptat, fără a fi supus la vot. 
Concret, amendamentul stipulează că orice persoană care dezvăluie informații dintr-un dosar penal, aflat încă în cercetare, poate să ajungă după gratii. În prezent, legislația penală îi incriminează pe martori, experți sau interpreți care dezvăluie informații. 
Iată care este forma propusă de senatorul inițiator: "Dezvăluirea de informații care, potrivit legii, nu au caracter public, dintr-o cauză penală aflată în curs de cercetare, se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani. Dacă fapta este săvârșită de un judecător sau de un reprezentant al organului de urmărire penală, pedeapsa este închisoare de la doi la cinci ani". 
Justificarea inițiatorului proiectului cu privire la această propunere a fost: "Modificările vizează formulări imprecise care, în forma actuală, sunt de natură a genera controverse cu privire la sancționarea persoanelor care divulgă sau dezvăluie acte sau ac-tivități ce vizează obținerea sau administrarea de probe, ca și desfă-șurarea, în ansamblu, a cercetării penale". 


Argumente pro și contra modificării legislative 
Pe de o parte, modificarea este con-siderată benefică, pentru a elimina presiunea mediatică, realizată de anchetatori în anumite dosare. 
Avocatul Gabriel Grigore, decanul Baroului Constanța, a declarat pentru "Cuget Liber": "Procurorii, când au interes, divulgă date din dosarele de anchetă către presă și se creează o presiune mediatică asupra magis-traților. Toată lumea știe că astfel se procedează în dosarele grele. Informațiile se obțin pe surse, chiar și înaintea comunicatelor de presă. De unde pot fi obți-nute, dacă nu de la anche-tatori? Presa prezintă res-pectivele aspecte, care sunt puncte de vedere al pro-curorilor, ca pe niște certi-tudini, fără să mai prezinte punctul de vedere al sus-pecților, ceea ce nu este normal". 
Pe de altă parte, dacă respectiva formă a articolu-lui din Codul Penal va intra în vigoare, va limita drastic libertatea presei. Căci, referitor la anchetele penale aflate în desfășurare - ceea ce înseamnă de la demararea urmăririi penale până la emiterea unei decizii definitive a instanței de judecată! -, ziariștii nu vor mai putea realiza anchete jurnalistice, nu vor mai putea prezenta informații din culise. Vor fi limitați la prezentarea strică a informațiilor din comunicate de presă. 
Informațiile obținute pe sursă, indiferent că sunt oferite de procuror, polițist sau martor, sub protecția anonimatului, i-ar putea aduce atât pe cel care a oferit informația, cât și pe jurnalistul care a publicat-o în fața instanței, riscând să ajungă după gratii. 
 "În această formulare a dispărut subiectul activ, ceea ce nu este normal. Jurnaliștii au dreptul să-și protejeze sursele, aspect încălcat prin această prevedere; căci, există riscul ca în situația în care nu își oferă sursa, să fie tras la răspundere. Dar se ridică o altă problemă: jurnalistul află informațiile respective de la o sursă din cadrul anchetei, de unde știe dacă are caracter public sau nu?!", a adăugat avocatul Gabriel Grigore. 
Deși adoptat tacit de Senat, proiectul va intra în vigoare abia dacă va trece și de Camera Deputaților, respectiv de Comisia Juridică de la nivelul acestui forum și de votul în plen. 


Comentează știrea

803 comentarii. Pagina 1 din 81. Click pe pagina dorită : 1 2 ...81 
canada goose mens chilliwack bomber sale
14 octombrie 2014
canada goose mens chilliwack bomber sale

Cine și de ce pune în pericol libertatea presei | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online canada goose mens chilliwack bomber sale http://www.attachmentparenting.ca/chilliwack/canada-goose-mens-chilliwack-bomber-sale.html

ugg ac¨e©? e?2
14 octombrie 2014
ugg ac¨e©? e?2

buy canada goose mystique parka
14 octombrie 2014
buy canada goose mystique parka

Cine și de ce pune în pericol libertatea presei | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online buy canada goose mystique parka http://www.canineconsultants.ca/boxing/buy-canada-goose-mystique-parka.html

ugg america
14 octombrie 2014
ugg america

Cine și de ce pune în pericol libertatea presei | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online ugg america http://www.creperie-lemasson.com/collection/ugg-america.html

canada goose butik
14 octombrie 2014
canada goose butik

Cine și de ce pune în pericol libertatea presei | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online canada goose butik http://www.nsrk.dk/kvinder/canada-goose-butik.html

ugg pour la neige
14 octombrie 2014
ugg pour la neige

Cine și de ce pune în pericol libertatea presei | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online ugg pour la neige http://www.cryo-breizh.com/sandale/ugg-pour-la-neige.html

veste canadienne goose
14 octombrie 2014
veste canadienne goose

Cine și de ce pune în pericol libertatea presei | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online veste canadienne goose http://www.paceconduite.com/duvet/veste-canadienne-goose.html

2014 Minnesota Vikings Jersey
14 octombrie 2014
2014 Minnesota Vikings Jersey

buy Tennessee Titans Jerseys Steelers Jerseys Designed nike jersey size chart Cine și de ce pune în pericol libertatea presei | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online Jerseys Elite Game Bears Signed Jersey 2014 Minnesota Vikings Jersey http://www.dicosmolibri.com/public/File/nike-jerseys/2014-Minnesota-Vikings-Jersey.html

Raiders Men's Jerseys
14 octombrie 2014
Raiders Men's Jerseys

http://www.napolinostra.com/public/opere/jerseys/San-Francisco-49ers-Jerseys-sale.htmlSan Francisco 49ers Jerseys sale Raiders Men's Jerseys http://www.sht.com.tw/UserFiles/File/cheap-nfl-jerseys/Raiders-Men's-Jerseys.html

2014 hottest&cheapes Moncler Outlet UK 2013 Moncler Down Coat Women Red M2722
14 octombrie 2014
2014 hottest&cheapes Moncler Outlet UK 2013 Moncler Down Coat Women Red M2722

2014 cheapest sale on line 3 UGG Classic Cheap Moncler Jackets Casual 2014 hotest sale with fabric hoody Light Sliver MC190 UK 2014 hot on sale Moncler Outlet UK Moncler Women Fur Trim Hooded Parka Jacket In Bright Red M3348 Cine și de ce pune în pericol libertatea presei | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online 2014 Best Price MONCLER CASTON Men Down Jacket Red Cheapest 2014 hotest sale on line Moncler Women Trianon Jacket In Black MC103 UK Cheap 2014 discount sale Moncler Down Men Jacket Brown MC181 UK 2014 hottest&cheapes Moncler Outlet UK 2013 Moncler Down Coat Women Red M2722 http://www.coldweathercoats.com/2014-hottestcheapes-moncler-outlet-uk-2013-moncler-down-coat-women-red-m2722-p-178.html

803 comentarii. Pagina 1 din 81. Click pe pagina dorită : 1 2 ...81 
Pagina a fost generata in 0.3329 secunde