Concursul pentru postul de adjunct al IPJ Constanţa, repus în calendar, după luni de aşteptare

1444
Concursul pentru postul de adjunct al IPJ Constanţa, repus în calendar, după luni de aşteptare - josfoto-1669999474.JPG
Mai-marii Poliţiei Române organizează, în luna decembrie, un adevărat „maraton” al concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de şefi şi adjuncţi de inspectorate judeţene, posturi ocupate prea mult timp de interimari. Şi – surpriză! – pe lista funcţiilor scoase la concurs se află şi cea de adjunct al inspectorului şef, pe linie de ordine publică, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.



Se impune remarcat că informaţia a ajuns la oamenii din teritoriu undeva în cursul după-amiezii de vineri, 2 decembrie, iar concursul urmează să se desfăşoare pe 9 decembrie, astfel că poliţiştii înscrişi au la dispoziţie doar o săptămână să-şi „reîmprospăteze” cunoştinţele pentru a face o figură frumoasă la examinare.

Cât priveşte lista celor înscrişi la concurs, aceasta îi cuprinde pe comisarul şef Marian Nucu, şeful Serviciului Acţiuni Speciale, comisarul şef Marin Dincă, şeful Poliţiei municipiului Mangalia, ambii din cadrul IPJ Constanţa, şi pe comisarul şef Daniel Cojocaru, din cadrul IPJ Ialomiţa. Dar având în vedere că au trecut patru luni de la momentul la care ar fi trebuit să se desfăşoare acest concurs (9 august), e posibil ca poliţiştii candidaţi să se fi răzgândit. De altfel, prin inspectoratul de la malul mării s-au tot auzit vorbe că unii dintre ei erau tentaţi şi de varianta ieşirii la pensie, mai ales că Poliţia Română tot întârzia să anunţe noua dată pentru desfășurarea examinării.



Candidaţii au timp o săptămână să se pregătească


Aşa cum prezentam şi în ediţii anterioare ale „Cuget Liber“, organizarea acestui concurs poate fi descrisă ca fiind o veritabilă odisee. Să nu uităm, de asemenea, că funcţia a fost ocupată de interimari de mai bine de şase ani – mai precis din noiembrie 2016, de când a ieşit la pensie comisarul şef Adrian Rapotan, cel mai longeviv poliţist într-o funcţie de conducere. Organizat iniţial în aprilie 2022, nu a fost promovat de niciunul dintre cei trei poliţişti înscrişi la acea dată. Ulterior, a fost anunţat pentru 9 august, pentru a fi amânat, cu doar câteva zile înainte de ziua respectivă, pentru 25 august. Nici la data respectivă nu s-a ţinut, căci, cu doar o zi înainte, Poliţia Română anunţa suspendarea lui şi amânarea pentru o dată ulterioară, neprecizată, motivând că membrii comisiei de examinare sunt aglomeraţi şi obosiţi.

Pe de altă parte, se impune precizat că şi luna decembrie se anunţă a fi una aglomerată, calendarul prezentat cuprinzând nouă concursuri, majoritatea pentru inspectori şefi: pe 7 decembrie – concurs pentru inspector şef IPJ Dolj, pe 8 decembrie – inspector şef IPJ Călăraşi, 9 decembrie – adjunct inspector şef IPJ Constanţa şi inspector şef IPJ Olt, 12 decembrie – inspector şef IPJ Arad, 20 decembrie – adjunct inspector şef IPJ Brăila, 21 decembrie – inspector şef IPJ Botoşani şi inspector şef IPJ Maramureş, 22 decembrie – adjunct inspector şef IPJ Vrancea. Alte patru concursuri urmează să se desfăşoare în ianuarie 2023: 10 ianuarie – inspector şef IPJ Ialomiţa, 12 ianuarie – inspector şef IPJ Bacău, 16 ianuarie – inspector şef IPJ Vaslui, 19 ianuarie – inspector şef IPJ Neamţ.

Două poliţiste, şefe la posturi în mediul rural

De asemenea, IPJ Constanţa continuă seria concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de şefi în cadrul structurilor din subordine. Cel mai recent, pe 29 noiembrie, la nivelul inspectoratului a fost susţinut un concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere de la posturile comunale Albeşti, Amzacea şi Bărăgaru. Poliţiştii care s-au înscris au dat dovadă că s-au pregătit temeinic pentru evaluare, căci au promovat examinările cu note de apreciat. Astfel, funcţia de şef la Postul de Poliţie Albeşti a fost câştigată de agent şef principal Lenuţa Istrate, cu media 9,00, funcţia de şef la Postul de Poliţie Amzacea – de agent şef adjunct Marius Bratu, cu media 8,70, iar funcţia de şef la Postul de Poliţie Bărăganu – de agent şef adjunct Claudia Uzum, cu media 8,50. De remarcat că în fruntea a două dintre posturi se vor afla poliţiste, care nu s-au speriat de faptul că, în mediul rural, ar fi mai mult „de muncă” decât în urban. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2095 secunde