Constanța, paralizată de greva RATC. Mazăre vrea să privatizeze traseele

2896
43

Articole de la același autor

Începutul anului școlar a venit cu "surprize" la Constanța. Ieri dimineață, șoferii Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanța au intrat în grevă, supărați fiind de salariile mici pe care le au. Aceștia au cerut dublarea salariilor, însă ceea ce au primit a fost o… trimitere în judecată. Primarul Constanței a specificat că greva este una ilegală.

Protest spontan la Regia Auto-nomă de Transport în Comun. Autobuzele RATC nu au mai ieșit, ieri, pe traseu. Șoferii s-au adunat în curtea RATC dis de dimineață, spunând clar și răspicat că nu vor mai pleca în cursă până nu li se va renegocia contractul de muncă. Angajații au făcut o listă cu cereri pe care au înaintat-o directorului RATC, Ovidiu Cristian Tănase.

Vor salarii duble 

Cea mai importantă solicitare a angajaților a fost creșterea salariului de la 1.000 de lei, în prezent, la 2.000 de lei.

"Avem salariul maxim 1.200 de lei în care intră și toate sporurile și ne-am cam săturat. Dacă nu muncim cel puțin trei sâmbete și duminici pe lună nu ne luăm nici salariul de bază. Este bine că am ales ziua aceasta ca să vadă și oamenii cum este fără transport în comun...", spun șoferii RATC.

Pe de altă parte, directorii RATC spun că ceea ce vor șoferii este o aberație și că, în mod cert, nu vor primi ceea ce solicită.

"Nici în cele mai frumoase vise nu veți primi ceea ce cereți. Este imposibil. Vreți să vă mințim? RATC-ul scoate, pe lună, cam 20 de miliarde (lei vechi - n.r.), dintre care 17 dăm pe salariile angajaților. Păi dacă vreți salarii duble, de 2.000 de lei pe lună, asta ar însemna să avem profit dublu, adică să dăm 34 de miliarde nu-mai pe salarii. Acest lucru nu se va în-tâmpla, nu a-vem de unde", a încercat Du-mitru Coi-ciu, direc- tor adjunct al RATC, să-i lă-murească pe angajați și să îi facă să se întoarcă la muncă.

Au refuzat bonuri de masă de 200 de lei

Angajații RATC au dorit, pentru renegocierea contractului, ca pri-marul Radu Mazăre să se prezinte personal la sediul RATC pentru a-i asculta și a le îndeplini cerințele. Edilul, însă, le-a solicitat angajaților să se deplaseze la Primărie dacă vor să poarte discuții. După ore bune de stat în fața sediului RATC, în fața șoferilor s-a prezentat adjunctul instituției, care le-a oferit 200 de lei, în bonuri de masă, în schimbul renunțării la grevă și întoarcerii pe traseu. Șoferii, însă, au fost de neclintit. "Haideți băieți, vă rog eu frumos, măcar tura a doua ieșiți pe traseu că oricum domnul primar nu o să vină. Mai mult decât vă putem oferi eu și domnul Tănase nu o să primiți", au fost cuvintele directorului adjunct al RATC.

Greva, un șantaj

Primarul Constanței, Radu Ma-zăre, a catalogat greva angajaților RATC drept un șantaj, pierderile suferite urmând a fi recuperate de la cei care nu au muncit.

"Mi se pare intolerabil! Greva de astăzi este un șantaj atât pentru mine cât și pentru locuitorii Constanței. RATC a semnat un contract co-lectiv de muncă, iar legea spune clar că atâta timp cât ai un astfel de contract de mun-că, nu ai voie să faci grevă. Dis-cuția s-a încheiat. Conform legilor în vigoare, această grevă nu este legală, iar pier-derile vor fi su-portate de șoferii care au făcut gre-vă. În esență, știu ce se întâmplă, șoferii nu mai pot fura motorină, iar să dai un leu nu mai merge pentru că sunt controale. Din această cau-ză sunt ei supărați", a spus edilul.

Traseele RATC, scoase la licitație

Până când șoferii RATC își vor relua activitatea, primarul Con-stanței spune că a adunat toți operatorii privați de transport persoane și s-a consultat cu aceștia în vederea suplimentării numărului de microbuze pe liniile RATC. Edilul a precizat și faptul că se gândește să scoată traseele RATC la licitație. "Mi-e clar că soluția este priva-tizarea. Nu putem privatiza tot RATC-ul, ci doar traseele. Dacă vor operatorii, le dăm și autobuze", a spus Mazăre. Pentru cei cu abo-namente gratuite încă nu s-a găsit o soluție. 

"Ei nu pot circula cu microbuze maxi-taxi. Vom găsi o soluție. Până vom rezolva problema cu greva șoferilor RATC, oricâte zile va dura, cei care și-au cumpărat abona-mente vor avea, luna viitoare, zile în plus", a declarat edilul.

Directorul RATC, Cristian Ovidiu Tănase, a depus, ieri, plângere la Tribunalul Constanța împotriva greviștilor, pentru a se declara legalitatea sau ilegalitatea grevei. Soluția urmează a se da astăzi.

Andreea ILIESCU 

Comentează știrea

43 comentarii. Pagina 2 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...5 
noni
17 septembrie 2013
e prea simplu

Stresul la care supune Pastaie , RATC, este exact ce ii lipsea, si isi dorea. Ii streseaza, ii ameninta, ii incurca, ii saboteaza si tot el, jegul ca un salvator, ii privatizeaza in interesul lui. Face el o schema, ca la cati bani are i-l cumpara, sau daca nu ii iese, i-l vinde prietenilor. Si astfel cioroiul mascarici, va avea si RADET, si RATC, si CARE ALEGORICE, si HOTEL, si MAGAZINE, exact ce trebuie unui oras. TOATE, vor trece pe la el prin buzunar. Va multumesc, bosorogi slugoi si ceilalti votanti lingai, ca pt puiul obosit ati vandut orasul unui drogat. De ce Cuget Liber nu sta cu tunurile pe el ??? Am uitat, are baiatul si trusturi media, TV Neptun, ziar radio...si daca nu le are el le au prietenii lui. Fara o gripa aviara, nu scapam de cioara prin vot. TE URASC MAZARE, PE TINE, FAMILIA TA SI PARTENERII TAI DE AFACERI, SA VA IA DRAQU PE TOTI INFECTILOR !! De 12 ani ma jignesti cu prezenta ta !!

geo
17 septembrie 2013
ai mers cu traseul

Cristina tu ai mers tu traseul? pute pt ca majoritatea sunt certati cu sapunul si apa, iarna e frig in autobuz, vara cald de mori, oare autobuze cu aer conditionat pentru Constanta nu exista, pt ca prin Bucuresti, si dincolo de granita am vazut si mers. Concluzia da privatizati cu obligatia ca firmele care vor prelua traseele sa aiba autobuze decente, ex, Constanta- Navodari curatenie, aer rece, sa tot mergi, si poate si preturile vor fi mai mici, si poate se mai taie astfel din abonamentele astea gratuite pentru mai tot felul de indivizi, si poate asa indienii vor plati biletul si o sa avem parte de liniste si civilizatie pe transport, nu de mirosuri de indieni nespalati, etc etc

Răspuns la: E MAI CONVENABIL MICROBUZUL IMPUTIT TOT CU 1,50 CA LA AUTOBUZ?
Adăugat de : cristina, 17 septembrie 2013
cum e mai convenabil intr-un microbuz nesigur, imputit si CARE CULMEA BILETUL E TOT 1,50 CA LA AUTOBUZUL RATC? A E MAI BINE SA MERGI IN MAXI TAXI IN...
Dina
17 septembrie 2013
Nu rata

2013 este anul in care Fondurile Europene NERAMBURSABILE se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul: wwwfondurieuropenenerambursabile.ro

elena francu
17 septembrie 2013
greva la ratc

iti multumesc NONI ! ma raliez tie,numai incape nici o completare ! sa va i-a dracului de pensionari ,rablagiti ca microbuzele din oras,pentru ajutorul pe care i l-ati dat acestui infractor de mazare !

Răspuns la: e prea simplu
Adăugat de : noni, 17 septembrie 2013
Stresul la care supune Pastaie , RATC, este exact ce ii lipsea, si isi dorea. Ii streseaza, ii ameninta, ii incurca, ii saboteaza si tot el, jegul ca...
George
17 septembrie 2013
transport electric

Pai transportul electric a cazut cand marea companie romaneasca Rocar a dat faliment si nu a onorat contractual initial decat partial. Avand in vedere ca liniile electrice necesitau reparatii si modernizari (pe langa binevenitele furturi de cabluri) s-a luat decizia renuntarii la transportul electric.

Răspuns la: hotule
Adăugat de : florin, 17 septembrie 2013
unde este trasportul electric ieftin? l-a desfintat sa poate spune acuma ca nu e rentabil ratc. sunt mai multi directori acolo decat soferi. fura...
pentru nr. 1(florin)
17 septembrie 2013
Raspuns

Nu-mi dau seama daca intrebarea ta are un substrat sau nu are.Daca are,primesti felicitarile mele.Transporul cu microbuzul este mai "rentabil" pentru ca produce evaziune fiscala.Cite bilete ati primit in microbuz ? Daca-i urmariti declaratiile lui Mazare vedeti ca toate se leaga intre ele.Recent a declarat ca a lasat "la liber" inchirierea apartamentelor ca sa mai castige lumea "cate un banut".Imaginati-va cat "liber" au hotelierii din Mamaia. El spune ca evaziunea fiscala se numeste "completarea" veniturilor. Mazare isi da seama ca este un hot ordinar. Ca sa-si atraga adepti si sprijin popular face declaratii de genul asta.Bate șaua sa priceapa iapa.Sa nu mai punem "zona libera si paradisul fiscal" de la Mamaia,liberalizarea prostitutiei sau indiferenta fata de magazinele de droguri.Despre psihologia evazionistului cu basca rosie,in numerele viitoare.

Răspuns la: hotul
Adăugat de : florin, 17 septembrie 2013
de ce nu este rentabil ratc si e mai rentabil un microbuz cu 1 leu biletul?
FONDURI EUROPENE
17 septembrie 2013
AFACEREA TA CU FONDURI EUROPENE

Cum poti castiga 3000 de euro lunar crescand prepelite intr-un spatiu de numai 20mp? Iata cum Afacerea ta cu Prepelite devine profitabila in doar 60 de zile si iti aduce 1100 lei,la fiecare 125 lei investiti in productie. Detalii pe: crestereaprepelitelor. ro

un parinte
17 septembrie 2013
greva

Sunt de acord cu ce a scris NONI.Mazare nu stie ca viata celor care calatoresc cu R A T C-ul este in mana soferilor care fac greva?Se bate cu caramida peste c---e ca iubeste copiii si ca asta l-a suparat cel mai tare, ca nu au avut cu ce sa ajunga la scoala.Dar acum il intreb eu si inca o sumedenie de parinti care au copii la CRESELE din CONSTANTA carora le este frica ptr. viata copilasilor lor deoarece PERSONALUL dinCRESELE pe care le administreaza tot Mazare,are un salariu intre 600-900 de roni.Faceti fetelor si voi GREVA ca noi va sustinem!!!!!!! Mazare spui ca iubesti copii-stii ce alocatie le da in continuare Ponta al tau?Ai facut vreun demers intre doua scalambaieli la mamaia????????

noni
17 septembrie 2013
pt elena francu

Unde sunt cei asemeni noua Elena ?? De ce nu reusim sa ne facem auziti ? De ce copii mei vor fi obligati sa traiasca intr-un oras atat de infect ? Pt caini sunt drepturi, pt politicieni imunitate, tiganii sunt minoritati, dar eu ce draqu am ajuns in tara mea ?? De la mine se ia doar votul si anual impozitul, MAI AVEM SI ALTE DREPTURI ? Am doar dreptul sa tac si sa fac ce mi se spune, in tara mea ?? Port tricolorul pe masina, atat de mult imi iubesc tara, dar nu pot spune ca ma mai reprezinta careva intre granitele ei. HAI ROMANIA, HAI VIITOR !!

Miruna
17 septembrie 2013
mi se pare normal ce se intampla,oricat si batut joc de oras ,sunt destui care l-au revotat sau nu le a pasat si nu au mers la vot

v-am mai zis ca dc veti continua sa votati acest clovn dr0gat ,va ruina orasul...dar nu! voi ori l-ati votat pt a 4 oara(!!!!!!!)dupa ce in a al 3 mandat marise toate preturile la utilitati ,transport, scosese ajutoarele pt transport pt elevi si studenti,etc,etc,sa nu mai zic alte realizari ale lui,a umplut orasul de caini maidanezi,carute cu tzigani si infractori,de constructii semi ilegale..ori nu ati mers , 60-70% nu ati votat nimc lasand sa fie reales pt a 4 oara!....tineti o tot asa,constanteni mas0chisti!

43 comentarii. Pagina 2 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...5 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6917 secunde