Container cu deșeuri textile sosit din Pakistan, returnat expeditorului

199
Container cu deșeuri textile sosit din Pakistan, returnat expeditorului - deseuripakistan-1606501815.jpg
Polițiștii de frontieră, vameșii și comisarii Gărzii de Mediu Constanța au verificat, vineri, 27 noiembrie, un container sosit din Pakistan în Portul Constanța Sud Agigea. „Potrivit documentelor vamale, deșeurile textile din container aveau ca destinație o societate din județul Vrancea, în vederea valorificării. În realitate, firma din Vrancea nu deținea instalație de valorificare, fapt pentru care a fost înaintată sesizare penală către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru încălcarea prevederilor legale privind transferul deșeurilor”, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu. Totodată, Garda Națională de Mediu nu a permis accesul deșeurilor pe teritoriul țării noastre și a dispus returnarea containerului cu deșeuri textile în țara de origine.

De precizat că, lunile trecute, comisarii Gărzii de Mediu au depistat și returnat mai multe containere cu deșeuri sosite în țara noastră din Anglia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2397 secunde