CSAT a aprobat trimiterea a 10 militari în Mali

327
CSAT a aprobat trimiterea a 10 militari în Mali - armata-1360083647.jpg

Articole recomandate

CSAT a aprobat, astăzi, trimiterea unui contingent de 10 militari la misiunea Uniunii Europene de instruire din Mali în anul 2013.
"În cadrul ședinței s-a aprobat trimiterea unui contingent, de 10 militari, din rândul forțelor Armatei României, la misiunea Uniunii Europene de instruire din Mali în anul 2013. Contribuția țării noastre cu instructori și personal de stat major la această misiune este în acord cu obligațiile ce-i revin în calitate de stat membru al Uniunii Europene (UE) și cu sprijinul exprimat pentru demersurile Uniunii de stopare a activităților teroriste și de crimă organizată", informează Președinția.

La ședință au participat, în afară de șeful statului, prim-ministrul Victor Ponta, viceprim-ministrul Daniel Chițoiu, ministrul Apărării, Mircea Dușa; ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, ministrul Justiției, Mona Pivniceru, ministrul Economiei, Varujan Vosganian; directorul SRI, domnul George Maior, directorul SIE, Teodor Meleșcanu; șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă; consilierul prezidențial pentru Securitate Națională, Iulian Fota, secretarul CSAT, general Ion Oprișor și purtătorul de cuvânt al președintelui, Bogdan Oprea. La ședința CSAT a mai participat, ca invitat, și ministrul pentru Societatea Informațională, Dan Nica.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4712 secunde