Cum s-a produs accidentul de la ICIL, în care a fost implicată o ambulanță / Galerie foto

372
O ambulanță a fost implicată într-un accident, azi, la orele prânzului, în timp ce transporta un pacient către Spitalul Județean Constanța. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Potrivit oamenilor legii, George Condulimazi, de 35 de ani, se afla la volanul unui Opel și rula pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, înspre Gară. În apropierea intersecției din zona ICIL, șoferul a întors mașina fără să se asigure și a lovit ambulanța care venea din spate și era condusă de Claudiu Barbu, de 41 de ani. Atât polițiștii, cât și martorii, spun că autospeciala avea semnalele luminoase și acustice în funcțiune, căci transporta un pacient către spital. La fața locului a ajuns o altă ambulanță, care a preluat pacientul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4013 secunde