Cuplurile preferă scandalul la divorț!

2210
Cuplurile preferă scandalul la divorț! - d8a0633c8052ad4e56fa5838b5b45136.jpg
În fiecare săptămână, zeci de cupluri își leagă destinele și spun "DA" în fața ofițerului de stare civilă. Pentru multe dintre ele, fericirea nu este însă de lungă durată. Ajung în fața judecătorilor, cerând desfacerea căsătoriei.

Numai în primul semestru al acestui an, pe rolul Judecătoriei Constanța au fost înregistrate 749 de acțiuni de divorț, care s-au adăugat unui stoc de anul trecut, de 957.
Dintre cele aproximativ 750 de noi cereri de desfacere a căsătoriei, în 314 sunt implicați și copii minori, pe când în 435 de cazuri cuplurile nu au apucat să aducă pe lume moștenitori.
Pentru că "spectacolul" a trebuit să continue și în fața instanței, doar în 13 dintre situații părțile au fost de acord să divorțeze de comun acord, în restul, bălăcărelile și acuzațiile reciproce aduse în prezența magistraților primând decenței și bunului simț.

Ce păcate te duc la divorț?
Dar care sunt, în general, motivele care îi aduc pe cei tineri sau mai puțin tineri prin sălile de judecată?
În general, în cazul celor tineri, viața în doi, chiar dacă debutează cu declarații de dragoste și dovezi de iubire, devine din ce în ce mai grea atunci când trebuie să se pună de acord cu privire la deciziile comune. Lipsa de comunicare și de cunoaștere reală a partenerului, orgoliile, ambițiile ajung să strice ceea ce părea, la început, atât de frumos.
Alte probleme, în foarte multe dintre cupluri - după cum ne-au relatat mulți dintre avocați -, pornesc de la lipsurile materiale.
O altă cauză o constituie consumul de băuturi alcoolice, care-i transformă pe bărbați în niște brute, ce-și agresează soțiile ori copiii.
Există însă și situații în care, din cauza diferențelor de caracter ori a implicării în viața de cuplu a persoanelor din anturaj ori a rudelor celor doi, soții ajung să se certe prin săli de tribunal.

"Arsenalul" din sălile de judecată
Magistrații sunt nevoiți să asculte, nu de puține ori, acuzațiile pe care cei doi și le aduc. Deseori, "vorbele grele" sunt aruncate cu un singur scop: de a jigni, de a umili, de a ucide sentimente. Paradoxal, din cuplul fericit de altădată se poate vedea cu ochiul liber că s-a ales praful, cei doi ajungând să se acuze, să se împroaște cu noroi, să se urască. În războiul cu pricina sunt folosite tot felul de "arme", din "arsenalul" cu care se prezintă în fața judecătorilor, nelipsind martorii mincinoși sau acuzele reciproce de infidelitate, chiar dacă acestea prea rar sunt dovedite pe deplin.

Victime colaterale: proprii copii
Ceea ce nu iau în calcul cei doi "adversari", mai ales în cazul în care sunt părinții unuia sau mai multor copii, este că micuții lor au, întotdeauna, cel mai mult de suferit. Psihologii sunt de părere că lupta celor mari ar trebui să fie ținută departe de copii… În prea puține cazuri adulții înțeleg acest lucru. Ba, mai mult, minorii sunt folosiți ca "arme" sau priviți ca "bunuri" pe care cei doi și le dispută. Ceea ce este extrem de dăunător pentru psihicul unui copil și pentru dezvoltarea sa ulterioară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1842 secunde