De ce nu pot fi realizate pasarele pietonale în Valu lui Traian. Ce măsuri a luat, în schimb, primăria

1519
1

Articole de la același autor

Infrastructura de la trecerile de pietoni din Valu lui Traian este în proces de modernizare, va mai fi realizat un sens giratoriu și vor fi achiziționate indicatoare de viteză inteligente. Măsurile au fost luate după ce, anul trecut, aproape că nu trecea săptămână în care să nu fie rănit sau ucis un om, în accidente rutiere. În schimb, nu pot fi realizate pasarele pietonale, așa cum cereau localnicii.





Locuitorii din Valu lui Traian au semnalat în repetate rânduri că este din ce în ce mai periculos să traverseze artera principală care străbate comuna dintr-o parte în alta – șoseaua Națională /DN 3, din cauza șoferilor, tiriști sau la volanul autoturismelor, care circulă cu mult peste viteza legală admisă. Anul trecut, nu trecea săptămână fără ca pe drumul principal din localitate să nu aibă loc un accident rutier grav, soldat cu rănirea sau decesul unor persoane. La acel moment, locuitorii au avansat ideea necesității unor pasarele pietonale, care să nu-i mai pună în pericol pe pietoni. Această idee nu a fost concretizată, iar reprezentanții Primăriei Valu lui Traian au afirmat pentru „Cuget Liber” că, în urma analizelor realizate, s-a constatat că această măsură nu poate fi concretizată, căci nu există spațiu suficient de o parte și alta a drumului național, pentru construirea „tălpilor” pasarele;or, dat fiind că sunt constructii până aproape de șosea.



Dar, în schimb, a fost dispusă luarea unor alte măsuri. Astfel, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), „în conformitate cu art. 53 din OUG 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile publice locale, cu autorizația administratorului drumului public și cu avizul poliției rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulației pietonilor și pentru calmarea traficului, în apropierea unităților de învățământ, piețelor, târgurilor, spitalelor, precum și în zonele cu risc sporit de accidente. Administratorul drumului are permanent deschidere pentru colaborare cu autoritățile locale pentru asigurarea siguranței circulației tuturor participanților la trafic”. Drept pentru care, în colaborare cu Primăria Valu lui Traian, până în prezent au fost realizate două sensuri giratorii pe raza localității și urmează un al treilea. „Toate sensurile giratorii înființate la intrare și ieșire din Valu lui Traian au fost realizate în colaborare CNAIR și Primăria Valu lui Traian. Autoritatea locală a finanțat iluminatul, iar compania a amenajat sensurile, după realizarea comună a documentației necesare”, au precizat reprezentanții autorității locale.



Polițiști locali la trecerile de pietoni, la orele de vârf

Al treilea sens giratoriu urmează să fie realizat, în maximum șase luni, pe DN 3 la intersecția cu strada Pepinierei. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 1,5 milioane de lei, iar amenajarea presupune lărgirea părții carosabile, realizarea de insule cu borduri, pavele și spațiu verde. Totodată, autoritatea locală a modernizat infrastructura de la trecerile de pietoni. „Au fost instalate indicatoare inteligente la trecerile de pietoni și avem realizat un proiect pentru achiziționarea unor indicatoare de viteză moderne și a dotărilor pentru semnalizare inteligentă la trecerile pentru pietoni”, au mai afirmat reprezentanții primăriei.

Pe de altă parte, pentru prevenirea accidentelor rutiere, s-a luat decizia ca polițiștii locali să fie prezenți la trecerile de pietoni de pe DN 3 la orele de vârf, ca o măsură suplimentară prin care să fie „convinși” șoferii să reducă viteza. 





Comentează știrea

Cosmeanu Gabriel
1 iulie 2022
Stiri Valu

Prea multe vehicule stationate pe prima banda pe fiecare sens ingreuneaza traficul , in cele din urma ducind la accidente.O alta problema ar fi statiile transportului in comun montate in fata trecerilor de pietoni fapt care duce iar la accidente.

Pagina a fost generata in 0.2939 secunde