Declarații ale ministrului Apărării. "Suntem alături de familiile militarilor căzuți la datorie!"

4568
Declarații ale ministrului Apărării.

Articole de la același autor

Ministerul Apărării Naționale a organizat, astăzi, în toate marile garnizoane din țară, ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor. Ceremonia de la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol din București, a avut loc în prezența ministrului Apărării naționale, Gabriel Leș.

Cu prilejul Zilei Eroilor, ministrul Apărării naționale a transmis următorul mesaj:

"Este o datorie de onoare pentru noi toți de a ne comemora eroii, cinstind faptele lor de vitejie și curaj și manifestând permanent recunoștință și respect deplin față de jertfa lor.

Cinstirea memoriei eroilor căzuți la datorie, a prizonierilor și a victimelor conflagrațiilor care au încercat Națiunea Română exprimă dorința noastră de a împlini idealurile nobile pentru care ei au luptat.

Eroii neamului românesc și-au dat viața pentru a lăsa urmașilor - nouă, generațiile de astăzi, și celor care vor veni după noi, o țară liberă, independentă, o națiune suverană și mândră între cele ale lumii.

Cei care și-au dat viața pentru aceste deziderate mărețe ne privesc din Ceruri și ne îndrumă spre construirea unei lumi mai bune și mai sigure.

În această zi importantă pentru creștinătate, Ziua Înălțării Domnului, în care, prin datina creștină prăznuim Ziua Eroilor, suntem cu gândul și la militarii români care își servesc Patria departe de țară, în misiuni externe și în teatrele de operații.

Suntem, de asemenea, aproape de militarii noștri care au fost răniți în misiunile din teatrele de operații ori pe timpul acțiunilor militare din țară și îi asigur pe ei, pe familiile lor și pe familiile eroilor căzuți, că le vom rămâne aproape și că vom fi alături de ei ori de câte ori vor avea nevoie. Niciun un efort nu poate fi prea mare și niciun obstacol nu poate fi de netrecut, pentru că Armata României a fost și va rămâne o familie unită".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3602 secunde