Delegație a polițiștilor de frontieră din Finlanda, în vizită la Constanța

1220
O delegație condusă de șeful Poliției de Frontieră din Finlanda, general locotenent Jaakko Kaukanen, a efectuat o vizită în țara noastră, la invitația inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, chestorul principal de poliție Ioan Buda.
Pe parcursul celor trei zile, cât a stat în România, delegația Poliției de Frontieră din Finlanda, formată din trei persoane, s-a întâlnit, la Constanța, cu inspectorul general al PFR, Ioan Buda și ofițeri din cadrul Poliției de Frontieră Române. În urma acestei întâlniri, s-a realizat un schimb de experiență pe linia supravegherii și controlului frontierei.
În data de 22 septembrie, delegația finlandeză a participat la ceremonia de botez și predare a drapelului navei maritime de supraveghere "Ștefan cel Mare" și predarea pavilioanelor noilor nave maritime de patrulare și intervenție MAI 2110 și MAI 2111, nave care vor intra în dotarea Poliției de Frontieră Române.
Totodată, polițiștii de frontieră români au prezentat colegilor finlandezi Sistemul Integrat Complex de Observare, Supraveghere și Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR).
De asemenea, în cadrul vizitei, repre-zentanții Poliției de Frontieră Române au prezentat structura, competențele și atribuțiile polițiștilor de frontieră și rezultatele înregistrate pe linia combaterii infracționalității transfrontaliere, tendințele fenomenului infracțional, precum și activitățile derulate pentru îndeplinirea obiectivelor asumate de Poliția de Frontieră pentru aderarea la Spațiul Schengen.
În cadrul întâlnirii s-au mai discutat aspecte de interes comun privind colaborarea celor două instituții și s-au analizat posibilitățile de dezvoltare a cooperării bilaterale existente, Finlanda având o vastă experiență în combaterea infracționalității transfrontaliere, ea gestionând cea mai lungă frontieră externă a U.E., România situându-se pe locul doi din acest punct de vedere.
Această acțiune s-a înscris în programul derulat de Poliția de Frontieră Română în scopul intensificării relațiilor de colaborare inter-instituțională în domeniul transfrontalier, în vederea asigurării securității frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6116 secunde