Polițiștii și militari solicită ministerelor de care aparțin majorarea cuantumului normei de hrană. Argumentul acestora este legat de faptul că toate alimentele s-au scumpit cu peste 5%, după cum reiese și din datele centralizate la nivelul Institutului Național de Statistică. Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România, care are reprezentativitate juridică în Ministerul Afacerilor Interne, a transmis o adresă către M.A.I. și Ministerul Apărării Naționale, prin care solicită majorarea normei de hrană. Se impune precizat că în prezent norma de hrană este de 950 de lei pe lună pentru polițiști și militari, iar pentru personalul contractual de 750 de lei, pe lună.
„Vă solicităm să inițiați, în comun cu ceilalți conducători ai instituțiilor din Sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, demersurile juridice prevăzute de OG nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul actualizării cuantumului normei de hrană cuvenite polițiștilor, militarilor și personalului contractual, prin raportare la ultimii indici ai prețurilor de consum - capitolul Mărfuri alimentare -, așa cum aceștia au fost actualizați de către Institutul Național de Statistică. Avem în vedere faptul că, în prezent, aceștia au depășit valoarea procentuală de 6%, iar OG nr 26/1994 stipulează că norma de hrană se va actualiza atunci când este depășită valoarea procentuală de 5%, față de luna în care aceasta a fost calculată ultima dată”, se arată în adresa semnată de Marius Ionescu, președinte executiv FSNPPC.
Păreri din rândul polițiștilor și militarilor
Pe de altă parte, inițiativa sindicaliștilor a stârnit un val de reacții în rândul polițiștilor și militarilor. „Da, este nevoie să mai crească veniturile, dar nu ne ajută cu adevărat faptul că norma de hrană nu este luată în calcul pentru pensie. Pentru că norma de hrană, cea de echipament și de transport nu sunt incluse în salariu, nu sunt luate în calcul la cuantumul pensiei. Mai bine ar crește salariul de bază, nu norma de hrană!”, ne-a transmis un polițist.
Pe de altă parte, voci din rândul militarilor atrag atenția că este nevoie ca ministerul responsabil să se preocupe de mărirea indemnizației primite în timpul misiunilor și deplasărilor la diverse exerciții. „Soldații gradați profesioniști au salariile la nivelul anului 2009, adică precum o femeie de serviciu sau un agent de pază. Venituri foarte mici, chiar și după două decenii de vechime. Iar când sunt deplasări pentru exerciții, banii primiți sunt și mai puțini, pentru că se mai «taie» din norme. Ar trebui să se umble la salarizare, în primul rând”, a afirmat un caporal constănțean, care a preferat să-și păstreze anonimatul.