Douăzeci de cetățeni ucraineni stabiliți în Constanța au ajuns la capătul puterilor după ce, de aproximativ un an, au încercat să ia atitudine legal împotriva unui bărbat care i-a angajat anul trecut și care încă nu le-a dat banii pentru munca prestată.
Potrivit unei declarații comune formulate de cele douăzeci de persoane vătămate, în perioada 12 iunie 2024 – 5 august 2024, acestea au prestat servicii de curățenie în mai multe locații din stațiunea Mamaia, pentru o firmă ce își are sediul în București, ABO GROUP SRL, reprezentată atunci la Constanța de Adrian Olaru și translatorul ucrainean Valeria Uzun. Bărbatul le-a promis contracte de muncă legale și plata lunară de 4.000 lei.
În realitate, cetățenii ucraineni au prestat muncă, uneori în condiții nesigure, pe șantiere nefinalizate și fără echipament de protecție, ca la final să se lovească de refuzuri repetate la cererile de plată.
„Recrutarea personalului a fost efectuată de către un cetățean ucrainean, originar din regiunea Nikolaev, rezident în Harkov, Ucraina – Sloichuk Igor, care s-a ocupat direct de organizarea muncii, achiziția de echipamente pentru curățenia hotelurilor și apartamentelor", au scris cetățenii ucraineni în declarația colectivă, pe care au trimis-o către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța și Administrația Județeană a Finanțelor Publice (ANAF) Constanța.
Persoanele vătămate au mai menționat că Adrian Olariu era responsabil pentru toate problemele financiare, el fiind cel care primea bani de la clienți în avans sau după finalizarea muncii prestate de angajații ucraineni.
„Astfel, Adrian Olaru, împreună cu alte persoane, Sloichuk Igor și Valeria Uzun, în complicitate, urmărind scopuri personale și profit egoist... cu intenție directă, în scop de profit, cunoscând cu certitudine că fondurile financiare primite de la clienți-comandanți au fost regulate, a refuzat intenționat să plătească sumele de bani ca plată pentru munca efectuată, profitând de relațiile de încredere dintre el și angajați, managerul de recrutare și traducătorul, care transmitea în limba română cerințele și dorințele noastre. Ei au comis acțiuni frauduloase, cauzându-ne, cetățenilor Ucrainei, un prejudiciu material în valoare totală de 69.579 lei românești", se mai precizează în declarație.
Oamenii au cerut autorităților să demareze cercetări în speța problemelor semnalate și să ia măsurile legale ce se impun împotriva persoanelor care i-au păgubit.
Organele abilitate promit verificări
În urma transmiterii declarației colective, ANAF a răspuns, în luna septembrie 2024, precizând că va începe efectuarea verificărilor specifice în vederea prevenirii, combaterii și descoperirii faptelor de evaziune fiscală și fraudă fiscală.
De asemenea, ITM a transmis, în luna septembrie 2024, că a trimis echipe de control la sediul ABO GROUP SRL din București, însă la adresa specificată în plângere nu se desfășoară activități lucrative și nici nu a putut fi identificat un reprezentant al firmei. Aceștia au mai menționat că anumite persoane care au semnat declarația nici măcar nu apar în baza de date cu contract individual de muncă. Reprezentanții ITM le-au sugerat ucrainenilor să se adreseze unei instanțe judecătorești, având în vedere că nu au fost plătiți.
urmare, o parte dintre persoanele păgubite au depus plângeri către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, care a redirecționat dosarul inițial către Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Investigare a Activității Economice, după care l-a trimis la Poliția Năvodari pentru investigarea presupusei infracțiuni de înșelăciune. Surse ale ziarului „Cuget Liber” au precizat că, infracțiunea petrecându-se în stațiunea Mamaia, nici IPJ Constanța și nici Poliția Năvodari nu au considerat că este în atribuția lor să intervină.
Declarațiile unei persoane vătămate
Una dintre femeile care au muncit pentru ABO GROUP SRL a declarat că ea a început din luna mai 2024 să lucreze pe litoral pentru această firmă, însă a semnat un contract abia după o lună. De asemenea, a menționat că Valeria Uzun, persoana de legătură dintre angajați și Adrian Olaru, le transmitea acestora că vor primi banii, doar că va mai dura.
Întrebată din ce motiv a lucrat atât de multă vreme deși nu primea bani, femeia a spus că Adrian Olaru era foarte convingător.
Surse „Cuget Liber” au menționat că inițial, în urma unor verificări succinte, reprezentanți ANAF au confirmat neoficial că firma angajatoare are mai multe nereguli, dar oficial le-au transmis că în realitate nu sunt probleme în ceea ce privește ABO GROUP SRL. De asemenea, sursele mai menționează că angajații au fost puși să semneze contracte de muncă falsificate.
Ce spune Adrian Olaru despre acuzații
Una dintre persoanele acuzate de cetățenii ucraineni este Adrian Olaru care, contactat de „Cuget Liber”, a declarat că firma ABO GROUP SRL îi aparține soției sale. Acesta a colaborat cu Igor Sloichik în imobiliare, iar la un moment dat acesta i-a sugerat să deschidă o firmă de curățenie.
„Am creat compania de cleaning, el a fost numit manager pe tot, cu toată răspunderea. I s-a comunicat maximul de angajați (șase) la care ne putem raporta în funcție de numărul de apartamente pe care le avem, ne-am întins cu timpul la nouă angajați, cu carte de muncă", a explicat Adrian Olaru.
Potrivit acestuia, problemele au început să apară atunci când partenerul său de afaceri a început să încheie mai multe contracte pentru prestări servicii, iar angajații nu mai puteau ține pasul cu ritmul de lucru, astfel că Igor a început să aducă mai multe persoane care să lucreze pentru el, crezând că îi poate plăti la negru.
„În momentul în care am ajuns la locație am aflat ce se întâmplă. Am încercat să acoperim cât de cât ceea ce el a produs, scoțând bani din buzunarul meu propriu, circa 30-40 de mii de lei, să plătesc câțiva oameni.
L-am rugat să rezolve situația, mi-a spus că nu are cum și am ajuns la închiderea contractului”, a mai spus Adrian Olaru.
Acesta a mai specificat că banii pe care îi primea nu îi dădea imediat angajaților, deoarece îi băga mai întâi în firmă pentru facturare. De asemenea, a menționat că angajații legitimi și-au primit mereu salariile.
În ceea ce privește acuzațiile potrivit cărora Valeria Uzun le promitea cetățenilor ucraineni că vor primi banii, Adrian Olaru susține că acolo era vorba despre persoanele care nu erau angajate, dar au încercat să le ajute.
Am încercat să luăm legătura și cu Igor Sloichik, însă acesta încă nu a trimis un răspuns.