Forțele speciale în acțiune

Eliberare de ostatici în Portul Constanța

798
1
Eliberare de ostatici în Portul Constanța - mascatiportdominique-1348695291.jpg
Portul Constanța a fost, ieri dimineață, scena eliberării unui grup de ostatici, ținuți prizonieri de teroriști pe o navă din Marea Neagră. Eliberatorii - polițiști de la toate unitățile din intervenție rapidă din statele UE, care au pus în practică cele mai noi tactici de intervenție. Din fericire, totul nu a fost decât un exercițiu, pentru ca forțele speciale să fie pregătite atunci când acest scenariu va deveni realitate. 


Aproape 40 de polițiști, de la 30 de unități de intervenție de elită ale polițiilor statelor membre UE s-au întâlnit, săptămâna aceasta, în Constanța, pentru a participa la un seminar ce a avut ca temă "Distrugerea sistemelor de închidere a ușilor de acces pe nave maritime, folosind încărcături explozive, precum și dispozitive pneumatice și hidraulice". 
Timp de două zile, polițiștii s-au aflat la Costinești, unde au discutat și analizat cele mai noi tactici de intervenție, iar ieri le-au pus în practică, în Portul Constanța. Scenariul ales a fost eliberarea unor ostatici, ținuți prizonieri pe o navă în Marea Neagră, iar acțiunea s-a desfă-șurat în prezența unei ambulanțe și a unei mașini de pompieri, pregătite să intervină în cazul în care ceva mergea greșit. Cât privește modalitatea aleasă pentru salvarea ostaticilor, aparatura sau tactica folosită, polițiștii care de obicei au chipurile ascunse sub măști, au preferat să păstreze tăcerea. Tocmai de aceea, nu au permis nimănui accesul în hala unde și-au desfă-șurat exercițiul. Este secretul meseriei lor și, având în vedere infractorii periculoși împotriva cărora se pregătesc, nu vor să-l divulge. 


Luptă împotriva teroriștilor
Dominique Soffers face parte de 33 de ani din forțele spe-ciale belgiene, iar de 12 ani este coordonatorul grupului ATLAS. A călătorit, prin prisma muncii lui, în toată Europa, a intervenit la dezamorsarea a numeroase situații periculoase și consideră că soluția, pentru a ține piept teroriștilor și altor infractori, este de a împărtăși și a învăța din experiența celorlalți. "Grupul ATLAS reunește unitățile de intervenție rapidă din toate statele membre UE și a luat ființă după atentatul de la 11 septembrie 2001. Consiliul European a dat directive, la o săptămână după atentat, pentru formarea lui, pentru ca în Europa să fie luate măsuri pentru a lupta în mod eficient împotriva teroris-mului", explică polițistul belgian. 
De atunci, an de an s-au întâlnit în diverse locații și au pus în scenă scenarii dintre cele mai periculoase, pentru a vedea cât de repede le pot soluționa și cum: luări de ostatici la bordul unui avion, amenințări cu bombă în clădire, într-o zonă aglomerată etc. Iar anul acesta a venit rândul României să organizeze întrunirea. "În felul acesta, creăm o echipă de forțe speciale la nivelul întregii Europe. Învățăm unii de la alții, fiecare venim cu tehnica noas-tră sau învățăm tactici noi. Totul pentru protejarea cetățenilor", a continuat coordonatorul ATLAS. 


De ce nu sunt atentate cu bombă în țara noastră
Din țara noastră, participanți la acest exercițiu au fost membrii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Române, care face parte din grupul ATLAS din 2007. 
Despre colegii români, Dominique Soffers spune că sunt bine pregătiți. Și mai în glumă, mai în serios, a adăugat: "Foarte sincer, cred că românii sunt cei care pot să ne ofere nouă sfaturi. Românii au un simț al ospitalității cum rar vezi în Europa. Nu este nevoie de explozibil pentru a pătrunde undeva, căci toate ușile se deschid din ospitalitate". 


"Suntem oameni simpli!"
După mai bine de trei decenii de polițist mascat, Dominique Soffers spune că în ciuda secretomaniei care a fost țesută în jurul meseriei lor, "suntem oameni simpli". "E adevărat, însă, e vorba de mult sacrificiu. Te expui la pericole, zilnic, pentru a-i proteja pe ceilalți și este din ce în ce mai greu să găsești oameni care să-și dea viața pentru a-i apăra pe alții. Este o meserie dificilă, pentru că investești mult timp, departe de familie, pericolul te pândește la orice pas - astăzi sunt din ce în ce mai frecvente atentatele cu bombă. Dar ai și satisfacții. Noi am evoluat, în timp, odată cu tipul infractorilor. Ei ne fac să ridicăm standardul, să schimbăm modul de abordare. Și trebuie să fim mereu cu un pas înaintea lor", a afirmat polițistul belgian. 


Comentează știrea

Mishu
27 septembrie 2012
Multi ostateci mai avem!!!

Cand vin nave americane, fac exercitii cu Marina Militara tot in acest context al eliberarii ostaticilor/control nave susupecte/etc... Mai bine politistii ar face exercitii si ar invata de la straini cum sa-l apere pe cetatean de infractori... Observ ca a devenit o moda ptr Politia din Cta sa distribuie pliante cu sfaturi cum sa ne aparam singur, cum sa prevenim noi (?!?) furtul din autoturisme / locuinte. La ce dracu mai sunt platiti cei din Politie impreuna cu aerianul de Burlacu , daca avem doar pliante si nu politisti care sa ne apere ?!?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2927 secunde