Exercițiu cu trageri de luptă, în cadrul misiunii ALTHEA

273
Militarii din cadrul companiei de manevră ALTHEA, care se află în perioada de pregătire pentru misiune, la Batalionul 341 Infanterie „Constanța”, au executat, joi, 12 ianuarie, un exercițiu tactic cu trageri de luptă, de nivel grupă, în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Babadag. Executarea acestui exercițiu de către militari a reprezentat evaluarea și încheierea etapei de instruire la nivel grupă. Pregătirea pentru misiune a companiei de manevră se desfășoară în mai multe etape, evaluarea finală fiind în luna martie pe timpul desfășurării exercițiului de repetare a misiunii (MRE).

Misiunea EUFOR ALTHEA a Uniunii Europene se desfăşoară pe teritoriul Bosniei şi Herţegovinei începând cu anul 2004, în baza unui mandat al Organizației Națiunilor Unite. Participarea României la Operația EUFOR ALTHEA reflectă atât consolidarea angajamentului asumat în cadrul Uniunii Europene, cât şi a parteneriatului NATO-UE, reprezentând, în același timp, un element de menținere a securității şi stabilității în regiune.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4684 secunde