Frații Anghel, din Cotu Văii, condamnați definitiv la șapte ani de pușcărie, pentru violarea unei bătrâne

3397
1

Articole de la același autor

Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins recursurile declarate de doi frați din Cotu Văii judecați pentru că, anul trecut, au violat o bătrână de 82 de ani, astfel că indivizii vor petrece după gratii șapte ani de închisoare pentru fapta comisă. Decizia este definitivă.
Polițiștii din comuna Albești au fost sesizați, în data de 10 iulie 2009, în jurul orei 2, că persoane necunoscute au pătruns prin forțarea ușii de acces în locuința Mariei Ghiță, de 82 de ani, din localitatea Cotu Văii, și, prin amenințare cu un cuțit, au violat-o și i-au sustras prin violență mai multe bunuri din locuință și dintr-un autoturism aflat în curtea acesteia.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat victima, care se afla în stare de șoc, fără a prezenta urme vizibile de violență, iar în interiorul locuinței lucrurile erau răvășite. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că femeia a fost supusă și la perversiuni sexuale, iar din locuința ei autorii au sustras suma de 26 de lei, un telefon mobil, o lanternă, iar din interiorul autoturismului aparținând fiului Mariei Ghiță au fost furate un radiocasetofon, un acumulator auto și o pompă de aer, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 600 de lei.
În scurt timp, polițiștii i-au identificat și reținut pe suspecții Ovidiu Tiberiu Anghel, de 22 de ani, și fratele său, Ionuț Alexandru Anghel, de 18 ani, din Cotu Văii, fiind recuperate în totalitate bunurile sustrase.
Prin sentința magistraților, frații Anghel vor trebui să plătească victimei lor suma de 20.000 de lei drept despăgubiri morale și 550 de lei - despăgubiri civile.

Comentează știrea

cornel
13 decembrie 2011
frati anghel dn cotu vaii

hmmmmmmmm sant frati mei imi pare nespus de rau pentru ce sa intanplat dar nu au fost o judecata dreapta ptr ca cel mic in seara respectiva doar a fost cu cel mare cu ovidiu el nu a facut nimic si toate astea sau intanplat dupa ce cel mare la luat la baut dupa acea cei doi au fost acolo cel mare a facut ce a facut si cel mic ionut a fost in locu nepotrivit in timpul nepotrivit simai e ceva cel mic avea 17 ani in seara acea pacat o zi buna

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.319 secunde