După ce a fost reparată

Fregata "Regina Maria", pregătită pentru misiunile internaționale

443
Fregata
Fregata "Regina Maria" a părăsit în urmă cu o săptămână Șantierul Naval Constanța și și-a încheiat cu bine și perioada de probe de mare. Oficialii Forțelor Navale Române spun acum că nava este pregătită din toate punctele de vedere pentru efectuarea misiunilor internaționale programate în această perioadă.
Nava a intrat în Șantierul Naval Constanța în urmă cu o lună, pe 17 septembrie, pentru ando-care, prevăzută a fi efectuată încă de la începutul anului. Cu acest prilej, au fost făcute verificări ale părții submersibile ale navei și au fost evaluate și remediate, totodată, și daunele provocate de incidentul naval din 13 august, când ambarcațiunea a lovit cu elicea o stâncă. Reprezentanții Marinei Române spun că fregata ar fi intrat oricum în șantier pentru verificare, indiferent dacă se producea sau nu accidentul. "Fregata era programată la această andocare încă din momentul în care a intrat în dotarea Armatei Române deoarece în documentația tehnică este prevăzută obligatoriu ca andocarea să fie efectuată o dată la patru ani. Iar ultima andocare a fost făcută în 2005, în Marea Britanie. Așa că indiferent de incidentul de luna trecută, Fregata Regina Maria tot ar fi intrat în șantier", ne-a declarat lt.cdor Ion Burghișan.
După aproape o lună de verificări, lucrări și reparații la partea submersibilă, nava a părăsit în urmă cu o săptămână Șantierul Naval Constanța și a efectuat și probele de mare, necesare după orice andocare. Reparațiile au costat în jur de un milion de lei, fiind suportate din bugetul MApN.
Potrivit reprezentanților Forțelor Navale, pe perioada probelor de mare fregata s-a comportat foarte bine, fără a exista vreo problemă. Astfel, nava este aptă pentru a lua parte la misiunile militare internaționale la care a fost programată în perioada următoare. Chiar săptămâna viitoare, pe 29 octombrie, "Regina Maria" va participa la operațiunea NATO Active Endeavour. Aceasta este o misiune antiteroristă, reprezentând răspunsul imediat al Organizației Nord-Atlantice față de atacurile de la 11 septembrie din SUA. Astfel, din 2001, navele aliate patrulează în Marea Mediterană în scopul de a monitoriza și a identifica eventualele vase suspecte. Din 2003, operațiunea s-a extins prin includerea posibilității de escortă a vaselor comerciale aliate care tranzitează strâmtoarea Gibraltar. Începând cu anul 2004, Active Endeavour a fost deschisă participării partenerilor NATO. În prezent, Rusia și Ucraina participă la activitățile de monitorizare. România participă la această operațiune din anul 2005.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.604 secunde