IGPR: 35 de reţele de trafic de persoane, destructurate! 83% dintre victime - exploatate sexual

153
IGPR: 35 de reţele de trafic de persoane, destructurate! 83% dintre victime - exploatate sexual - screenshot20240127111742gallery-1706347137.jpg

Articole de la același autor

Poliţia Română anunţă că, anul trecut, a desfăşurat 187 de acţiuni operative, în urma cărora au fost destructurate 35 de grupări infracţionale de trafic de persoane şi trimise în judecată 465 de persoane, acuzate în 83% dintre cazuri de exploatarea sexuală a victimelor.


"Pe linia combaterii traficului de persoane, în anul 2023, au fost înregistrate 351 de sesizări de natură penală, fiind desfăşurate activităţi în 4.963 de ordonanţe de delegare emise de către procurorii DIICOT (1.091 existente şi alte 3.872 înregistrate). Atât pentru combaterea fenomenului, cât şi pentru destructurarea grupurilor de criminalitate organizată pe această linie de muncă, au fost efectuate 187 de acţiuni operative, au fost destructurate 35 de grupuri infracţionale organizate şi au fost trimise în judecată 465 de persoane, pentru săvârşirea a 1.699 de infracţiuni, ca urmare a rechizitoriilor emise şi a acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei încheiate de către procurorii DIICOT", susţine Poliţia Română într-un comunicat remis sâmbătă.


Traficul de persoane reprezintă o infracţiune complexă, care are un pronunţat caracter transfrontalier, însă jumătate dintre investigaţiile efectuate în ultimul an au avut în vedere traficul intern de persoane.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5951 secunde