Închisoare cu suspendare pentru doi inspectori ANAF care au luat mită

632
Închisoare cu suspendare pentru doi inspectori ANAF care au luat mită - inchisoarecususpendare2-1637002187.jpg

Articole de la același autor

Inspectorii ANAF constănţeni Mihai Buşu şi Stere Anagnoste, care au pretins şi primit mită, şi-au recunoscut faptele. Aceştia au încheiat acord cu procurorii şi au acceptat pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare. Cei doi sunt cercetaţi sub control judiciar.

În luna octombrie, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată menţionând că, pe 18 octombrie 2021, inculpatul Mihai Bușu, în calitate de inspector al Administraţiei Județene a Finanțelor Publice Constanța, ar fi pretins pentru sine și pentru colegul său, Stere Anagnoste, sume de bani cuprinse între de 4.000 și 5.000 lei, de la administratorul unei societăți comerciale (martor în cauză). Concret, banii respectivi ar fi fost pretinși pentru ca, în urma controlului fiscal pe care îl realizau cei doi inspectori, aceștia să formuleze concluzii care să nu determine declanșarea unui control de fond la societatea omului de afaceri. Ulterior, pe 19 octombrie 2021, cei doi inspectori ANAF ar fi primit printr-un intermediar, în plicuri distincte, câte 4.000 lei de fiecare, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În prezența avocaților, cei doi inculpați a declarat expres că recunosc comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv trei ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea pe o perioadă de doi ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.6158 secunde