JAFUL SECOLULUI. Martor: "Anchetatorii mi-au promis bani dacă spun unde sunt picturile"

123
JAFUL SECOLULUI. Martor:

Articole recomandate

O martoră audiată astăzi, la Judecătoria Sectorului 3 (JS3), în dosarul furtului de tablouri din Olanda a declarat că anchetatorii i-au promis că îi vor da mai multe sume de bani dacă le va spune unde se află operele de artă.


"Nu-mi amintesc numele celor care mi-au propus sumele de bani. Nu am nicio dovadă, astfel încât nu pot face un denunț. Nu știu dacă erau procurori sau polițiști, pentru că purtau haine civile", a spus martora, prietenă cu Olga Dogaru - mama unuia dintre cei care au furat tablourile.


De asemenea, tânăra a adăugat că anchetatorii, după ce i-au făcut promisiuni financiare, ar fi recurs la "sugestii" și "amenințări". "Mi s-a spus că aș putea ajunge lângă inculpați dacă nu spun unde sunt tablourile și că familia mea nu mă va sprijini", a relatat ea.


În 15 iulie 2013, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat și, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor șapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.44 secunde