Măsuri în punctele de trecere a frontierei în perioada minivacanţei de 1 Decembrie

171
Măsuri în punctele de trecere a frontierei în perioada minivacanţei de 1 Decembrie - xfrontieramasuri2-1669721237.jpg
Ne aflăm în apropierea minivacanţei prilejuite de Ziua Naţională a României, sens în care conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a dispus măsuri suplimentare de adaptare atât a misiunilor, cât şi a resurselor umane şi materiale, la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ în toate punctele deschise traficului internaţional.

Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă. A fost suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor de călătorie în punctele de trecere, astfel încât, peste 3.700 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, la nivelul întregii ţări, misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat. Dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe ambele sensuri de deplasare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. Totodată, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi.

în prezent, traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.

„O situaţie specială se înregistrează la traficul pentru camioane. În această perioadă se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, dar şi la cea cu Ucraina, unde se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule”, au transmis polițiștii de frontieră.

În continuare, polițiștii de frontieră recomandă cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate. De asemenea, aceștia reamintesc participanţilor la trafic că pot consulta aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră - www.politiadefrontiera.ro, unde sunt actualizate valorile medii ale timpului de aşteptare la controlul de frontieră în funcţie de valorile de trafic prin punctele de trecere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4738 secunde